Jucătorii de la Chindia s-au mustrat singuri și au ajuns să se teamă de retrogradare: "Ce oboseală? Avem 22 de ani"
articol scris de Digi Sport25.02.2022, 22:57
După 0-1 cu Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște a bifat al patrulea meci la rând fără victorie, iar jucătorii au ajuns să se teamă și de retrogradare, după ce visau la play-off în startul sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marco Dulca: "Suntem în nisipurile mișcătoare"
"Un meci foarte greu, cu o echipă care se bate la play-off mereu. Am avut o primă repriză foarte bună, dar în a doua nu am mai jucat fotbal, ne-am apărat tot timpul. Am avut ceva ocazii și pe contraatac, dar nu a fost de ajuns.
Dacă aș fi marcat, nu cred că mai dădeau ei gol, pentru că ne apăram foarte bine. Sper să îmi ajut echipa la următorul meci, pentru că avem nevoie de puncte.
Au plecat jucători valoroși care au marcat, ne-au ajutat, dar sper ca cei care intră în teren să suplinească absența lor", a spus Marco Dulca după eșecul cu Universitatea Craiova.
Marco Dulca spune că Chindia a ajuns să se teamă de retrogradare
În sezonul trecut, Chindia a pierdut în ultimul moment calificarea în play-off, însă a arătat un joc solid. Până la finalul sezonului regulat, mai sunt două etape, iar târgoviștenii mai au de jucat cu UTA și cu Gaz Metan Mediaș.
"Eu spun că la începutul play-out-ului vom arăta ca anul trecut. Obiectiv? 6 puncte. Ce oboseală? Avem 22-23 de ani, nu poți să zici de oboseală. Eu anul trecut nu am avut vacanță deloc, am fost la Euro, la Tokyo, campionat.
Trebuie să tragem de noi, să arătăm ca anul trecut, ca niște fotbaliști adevărați. Suntem în nisipurile mișcătoare, Dinamo are echipă bună, experimentată, chiar dacă e acolo, asta nu arată valoarea lui Dinamo și clar că suntem și noi în pericol", a spus Marco Dulca.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - Chindia 1-0:
Etichete: marco dulca , universitatea craiova - chindia târgoviște
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...