"Jucăm pe Ghencea și ne numim Steaua". Reacția lui Oprița, după sondajul prin care FCSB a "surclasat-o" pe CSA
articol scris de Digi Sport16.09.2023, 21:00
În perioada 9 septembrie - 13 septembrie 2023, la comanda Digi 24, românii au răspuns mai multor întrebări legate de fotbalul românesc.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Sondajul a fost realizat de către Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
"Jucăm pe Ghencea și ne numim Steaua". Reacția lui Oprița, după sondajul prin care FCSB a "surclasat-o" pe CSA
După încheierea sondajului, FCSB i-a învins pe cei de la CSA Steaua la două capitole importante. Formația patronată de Gigi Becali este considerată de către microbiști drept continuatoarea brandului Steaua, dar este și cea mai iubită echipă din România, la o diferență uriașă față de trupa lui Daniel Oprița.
“Nu am văzut sondajul, nu am știut. Eu zic că problema e cu promovarea. Dacă echipa ar promova în Liga I eu zic că s-ar schimba, ar sta altfel lucrurile. Posibil ca procentajul să fie invers. Jucăm pe Ghencea și ne numim Steaua. Problema asta cu promovarea asta e problema.
Dacă promovăm ar fi emulație, nu știu dacă s-ar juca cu stadionul plin, dar 15 – 20.000 ar veni la meci. Să vedem acum la meciul cu Rapid în cupă. E ca și cum ar fi un meci de Liga I. Dacă se umple stadionul înseamnă că sunt, că suporterii vin”, a declarat Daniel Oprița, potrivit Fanatik.
Conform rezultatelor sondajului, FCSB este continuatoarea Stelei. Echipa lui Becali alături de Dinamo și de Rapid sunt grupările cu cei mai mulți suporteri în România
Dacă subiectul legate de care dintre echipele FCSB și CSA Steaua este continuatoarea Stelei durează de circa 10 ani, cel referitor la echipa favorită este mult mai vechi.
În ciuda scindării fanilor între FCSB și Steaua, cei care țin cu echipa roș-albastră care îi aparține lui Gigi Becali sunt de departe cei mai mulți. În acest clasament al simpatiei de care se bucură în rândul fanilor, Dinamo este pe locul secund, iar Rapid pe poziția a 3-a.
Care credeți că este valoarea reală a echipei naționale de fotbal a României?
- Foarte bună - 1%
- Bună 16%
- Slabă 38%
- Foarte slabă 20%
- Nu pot aprecia 21%
- Nu știu/Nu răspund - 4%
Cine considerați că este vinovat de eșecul fotbalului românesc (atât la nivelul echipei naționale, cât si a echipelor de club)?
- FRF - 40%
- Finanțatorii/Patronii cluburilor de fotbal - 23%
- Ministerul Sportului/Guvernul - 11%
- Liga Profesionistă de Fotbal - 11%
- Altcineva 6%
- Nu pot aprecia 4%
- NS/NR 5%
Cine este, din punctul dumneavoastră de vedere, continuatoarea echipei Steaua București?
- FCSB - 49%
- CSA - 8%
- Niciuna 10%
- Nu știu / Nu răspund - 33%
Cu ce echipă de club din România țineți?
- FCSB - 43%
- Dinamo - 11%
- Rapid 8%
- Universitatea Craiova 7%
- Farul 4%
- CFR Cluj 4%
- CSA 5%
- Nu sunt suporter al niciunei echipe din România - 10%
- Nu știu / Nu răspund 4%
Din punctul dumneavoastră de vedere este corect ca Primăriile/Consiliile Județene să finanțeze din fonduri publice echipe de fotbal profesionist?
- Da, este corect - 18%
- Nu, nu este corect - 53%
- Nu pot aprecia - 27%
- NS/NR - 2%
Despre sondajul realizat de Avangarde la comanda Digi 24
- Reprezentativitate
Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă (18 ani și peste) la nivel național. - Marja de eroare
Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4% - Universul cercetării
Populația adultă (18 ani și peste), neinstituționalizată, a României - Perioada
09.09.2023 – 13.09.2023 - Volumul eșantionului
Au fost selectați doar respondenți care urmăresc fenomenul fotbalistic din România - 815 subiecți - Metoda culegerii
CATI (telefonic)
Etichete: csa steaua , daniel oprita , sondaj , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...