John McEnroe, întrebat direct dacă regretă comentariile făcute la adresa Emmei Răducanu, considerate ”dezgustătoare”
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 14:28
John McEnroe a fost pus la zid atât de fani, cât și de nume importante din sportul mondial pentru comentariile făcute la adresa Emmei Răducanu, considerate ”dezgustătoare”, după meciul cu Ajla Tomljanovic de la Wimbledon, pe care noua campioană de la US Open a fost nevoită să-l abandoneze din cauza unor probleme de respirație.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul tenismen american, care a câștigat șapte titluri de Grand Slam în carieră, a lăsat să se înțeleagă faptul că, de fapt, Emma Răducanu a abandonat pentru că nu a fost capabilă să facă față, din punct de vedere psihologic, încărcăturii emoționale a partidei.
Galerie Foto
John McEnroe, pus la zid pentru comentariile făcute la adresa Emmei Răducanu, își menține poziția
Acum, la mai bine de două luni de la acel moment, perioadă în care Emma Răducanu și-a adjudecat și primul titlu de Grand Slam, US Open, John McEnroe a fost întrebat despre situația sportivei și dacă regretă cele spuse la Wimbledon.
În ciuda performanței sportivei de 18 ani, John McEnroe a rămas ferm pe poziții și a transmis că susține în continuare și cele spuse în iulie. În același timp, americanul susține că, de fapt, comentariul său nu a avut nicio tentă negativă, ba chiar din contră.
”Am spus ce am crezut și nu regret. Eu am încercat să fac o paralelă între ce am pățit eu la Wimbledon, am debutat acolo tot la 18 ani. Ea a avut un parcurs mai bun, s-a descurcat mai bine decât mine. Țin minte că am jucat cu Jimmy Connors, pe Arena Centrală, de la Wimbledon, și îmi tremurau picioarele. Am fost copleșit.
Aproape că am fost fericit că n-am câștigat, ca să nu mai fiu nevoit să trec din nou prin asemenea emoții. În următorul an, am reușit să mă regrupez din punct de vedere mental și am evoluat la nivel înalt.
E presiune mare, mulți nu înțelg. E presiune de peste tot. Eu am crezut că prin acele declarații îmi manifest solidaritatea față de ea. Nu am vrut să fiu malițios în vreul fel, dar știți cum sunt ziarele din Anglia, fac valuri din nimic, mai ales când e vorba despre mine”, a declarat John McEnroe, potrivit The Guardian.
Emma Răducanu, performanță fără precedent în Era Open
Emma Răducanu a cucerit primul titltu de Grand Slam din carieră la Flushing Meadows, fără set cedat.
Mai mult, sportiva care reprezintă Marea Britanie, al cărei tată este român, a început US Open în calificări, devenind la finalul turneului primul jucător sau jucătoare care câștigă un Grand Slam venind din calificări.
Etichete: john mcenroe , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...