Jefte Betancor, golgheterul care se felicită că a dat Austria pe România! Ce oferte a refuzat pentru a semna cu Farul
articol scris de Digi Sport16.09.2021, 09:45
Jefte Betancor a impresionat în acest sezon la Farul, formație în tricoul căreia a marcat șapte goluri în primele opt etape, ceea ce-l face cel mai bun marcator din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul spaniol a ajuns în România în urmă cu un an, când a fost transferat de FC Voluntari din Austria, unde jucase în precedenții doi ani și jumătate, ultima dată la SV Ried, cu care tocmai obținuse promovarea în prima ligă.
Jefte Betancor, golgheterul care se felicită că a dat Austria pe România
În cadrul unui interviu acordat publicației spaniole Deporpress, Jefte Betancor a recunoscut că se felicită pentru că a ales să plece din Austria și să vină în România, unde stilul de viață este pe stilul său.
”Eram în Austria de destul timp. Veneam după sezoane bune, dar simțeam că e timpul pentru o schimbare. Eram campion, marcam multe goluri, dar cei de la Voluntari m-au căutat, după ce m-au urmărit, și, după ce am analizat bine situația, am ajuns la concluzia că este o oportunitate bună.
Campionatul din România este puternic, a avut și are echipe în Champions League și în celelalte competiții europene.
Diferența dintre Austria și România este uriașă, ca să fiu sincer. Să trăiești în România este ca și cum ai trăi în Spania, e viață toată ziua, restaurantele închid la miezul nopții, la fel ca în Spania. Sunt multe avantaje aici.
În Austria, trebuia să fiu acasă la ora 20:00, pentru că totul era închis. Schimbarea este notabilă. Sunt oameni latini în România, la fel ca noi, așa că sunt foarte fericit că am ales în România. Experiența în România este pozitivă. Avem condiții”, a declarat Jefte Betancor, pentru Deporpress.
Jefte Betancor, ”asaltat” cu oferte în vară
Atacantul spaniol a dezvăluit că a avut multe oferte în vară, inclusiv din Polonia sau Grecia, dar a preferat să rămână în România, așa că a semnat cu Farul Constanța.
”Am marcat 10 goluri (n.r. sezonul trecut), iar în vară am avut multe opțiuni, Polonia, Grecia, Israel, dar aici, la Farul, m-a atras faptul că antrenorul și patronul este Gică Hagi.
Este extraordinar să lucrez cu dânsul pentru mine. Este o legendă, a jucat la Real, la Barcelona, a jucat la cel mai înalt nivel. Este maniac cu fotbalul, urmărește tot, nu îi scapă nimic, este fantastic”, a transmis Jefte Betancor.
Etichete: gica hagi , transferuri farul , jefte betancor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...