Exclusiv Iuliu Mureșan: "El ar fi cel mai bun transfer pentru CFR, nu Mario Balotelli". De ce a fost Craiova "o pradă ușoară"
articol scris de Andru Nenciu04.08.2020, 13:01
Om emblematic în istoria echipei CFR Cluj, Iuliu Mureșan a comentat pentru Digi Sport titlul obținut luni seara de formația antrenată de Dan Petrescu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fost președinte la CFR, medicul din Cluj-Napoca e de părere că trupa condusă din teren de Mario Camora a profitat și de o eroare de abordare a craiovenilor pe final de campionat.
Iuliu Mureșan: "Craiova a fost o pradă ușoară pentru CFR. Începuseră cei de acolo să dea declarații că vor fi campioni, începuseră să sărbătorească. Acest aspect i-a demobilizat"
Mureșan (66 de ani) susține că experiența superioară a ardelenilor a devenit factorul determinant pentru câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv.
"Mă bucur că CFR continuă pe linia inițiată de mine și de Arpi (n.r. - fostul patron Arpad Paszkany). CFR a meritat să câștige, a fost formația cu o experiență superioară și a valorificat acest aspect, a știut să facă diferența în momentele importante. Craiova a greșit pentru că s-a demobilizat pe final de campionat.
Începuseră cei de la Craiova să dea declarații că vor fi campioni, începuseră să sărbătorească, iar suporterii erau mereu lângă echipă. Acest aspect i-a transformat pe craioveni într-o pradă ușoară pentru CFR Cluj.
Iar prădătorul de la CFR a fost de această dată Vinicius, un fotbalist care arată ce înseamnă să fii profesionist la 36 de ani. Și asemenea lui sunt mai mulți. Și Mario Camora, dar și alții.
Victoria CFR-ului are o semnificație aparte și pentru că echipa venea după meciul cu FCSB, dar exprimarea în teren nu a fost afectată de ritmul jocurilor", a declarat, pentru Digi Sport, Iuliu Mureșan.
Iuliu Mureșan: "Cel mai bun transfer pentru CFR ar fi George Țucudean. Balotelli e încă tânăr, îl văd jucând în altă parte"
CFR a demarat deja campania de transferuri pentru sezonul viitor, iar omul din loja principală din Gruia, Neluțu Varga, și-a stabilit ținte înalte.
Fostul oficial din Gruia își exprimă neîncrederea în privința transferului pus la care de conducerea campioanei, italianul Mario Balotelli.
"E încă tânăr Balotelli (n.r. - 29 de ani), îl văd jucând în altă parte. A mai avut parte CFR de o experiență nefericită, cu Julio Baptista.
În opinia mea, cel mai bun transfer pentru CFR ar fi George Țucudean, nu Balotelli. Țucudean, așa cum îl știam toți înainte de pauza luată. El e un jucător care ar crește valoarea echipei", a mai punctat Iuliu Mureșan.
Esențial pentru CFR în sezonul trecut, la precedentul titlu, Țucudean a fost depistat cu probleme la inimă, iar Dan Petrescu nu s-a mai putut baza pe arădean.
A apărut sporadic la antrenamente, medicii i-au dat avizul să facă efort după mai multe controale în străinătate, dar, în cele din urmă, atacantul lansat de UTA și-a reziliat contractul cu trupa feroviară la finalul lunii iunie.
Țucudean e liber de contract, iar în ultima lună au apărut informații că va merge la UTA, recent promovată în primul eșalon.
Iuliu Mureșan: "Hegemonia va continua pentru CFR în fotbalul românesc"
Dan Petrescu s-a bazat în lipsa lui Țucudean pe Mario Rondon, Billel Omrani, Lacina Traore și Costache.
"Hegemonia nu va începe din sezonul viitor, hegemonia va continua pentru CFR Cluj în fotbalul românesc și în următorul sezon.
CFR are toate atuurile pentru a domina", a încheiat Iuliu Mureșan, pentru Digi Sport.
Etichete: cfr cluj , mario balotelli , cfr campioana , iuliu muresan , george tucudean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...