Iulian Tameș, convins să joace la "U" Cluj de Niculescu
02.06.2012, 23:45Iulian Tameș (34 de ani) nu va mai continua la Dinamo și-n sezonul viitor, „bătrânii“ nefiind pe placul antrenorului italian Dario Bonetti. În aceste condiții, Tameș a căutat alte variante pentru că, spune el, mai poate evolua la nivelul Ligii I cel puțin un sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Salvarea mijlocașului a venit chiar de la fostul său coechipier de la Dinamo, Claudiu Niculescu, care i-a propus să vină la Universitatea. Lui Tameș nu i-a trebuit mult timp pentru a analiza situația, mai ales că se simțea dator față de „șepcile roșii“.
„Îmi doresc să joc la Universitatea Cluj, nu contează că au plecat aproape toţi jucătorii. Se poate reconstrui ceva şi mi-ar plăcea să ajut. Eu am făcut o greşeală în urmă cu ani de zile, când am avut şansa să vin la "U", dar am ales altceva. Din păcate, în viaţă facem şi alegeri greşite. Vreau să repar acea greşeală“, a spus fotbalistul. El se referea la vara lui 2010 când a semnat cu Poli Timișoara, deși avea o ofertă extrem de tentantă și din partea lui Florian Walter, finanțatorul de atunci al ardelenilor.
Nu numai Tameș are motive de satisfacție. Chiar dacă nu știe cine se va ocupa de destinele echipei, sau ce lot va antrena, Niculescu este fericit că a rămas antrenorul Universității:
„Am semnat pe un nou sezon şi sunt foarte bucuros, deoarece asta mi-am dorit să fac. Am vrut mult acest lucru, mă simt foarte bine la Cluj. Discuţia am avut-o cu domnul Walter în calitate de proprietar al echipei. Ştiu că se va duce la Ploieşti, dar deocamdată dânsul este patronul Universităţii. Nu ştiu însă ce se va întâmpla la nivelul lotului de jucători, care vor fi cei care vor pleca şi care vor rămâne“, a spus Claudiu într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
Etichete: liga i , fotbal , universitatea cluj , tames va juca la u cluj , tames transfer la u cluj , tames niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...