"Italienii sunt foarte, foarte serioşi". Negoiţă strigă că vrea să scape de Dinamo, dar refuză ofertele una după cealaltă
18.01.2020, 11:23În plină discuţie legată de grupul financiar din Emiratele Arabe Unite a apărut informaţia că Dario Bonetti, fostul antrenor al lui Dinamo, a intermediat o discuţie cu un grup de investitori italieni.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Investitori cu care Ionuţ Negoiţă s-a purtat ca şi cu ceilalţi doritori. Adică a acceptat discuţiile până la un punct, după care n-a mai onorat tratativele.
Cum i-a ignorat Ionuţ Negoiţă pe investitorii din Italia propuşi de Dario Bonetti
"Un reprezentant al nostru a mers acolo, acum vreo lună, dar după ce s-a ajuns la discuţii financiare, lucrurile s-au blocat. Aşa ne-au spus italienii. Iar oamenii respectivi erau foarte, foarte serios. Ne-au spus că este clar că domnul Negoiţă nu vrea să vândă clubul", a povestit Răzvan Oprea la Digi Sport Matinal, actorul şi regizorul care a iniţiat Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, la care Cornel Dinu este vicepreşedinte.
"S-a spus că nu ştiu ce legătură am avea cu domnul Badea. Dar eu pe domnul Badea l-am cunoscut după ce am cerut susţinere pentru acest proiect. Am aflat unele lucruri de la dânsul, altele le-am aflat personal, dar domnul Badea nu ne-a ajutat cu nimic. 'Bravo, băieţi! Este extraordinar ceea ce vreţi să faceţi'. Atât şi nimic mai mult", a mai spus Răzvan Oprea.
Ionuţ Negoiţă a refuzat să vândă Dinamo cu termen clar de plată
De-a lungul timpului, Ionuţ Negoiţă a făcut mai multe conferinţe de presă în care anunţa cu cât vinde Dinamo, iar printre cei interesaţi s-au aflat investitori indieni, olandezi, greci, arabi, italieni, Viorel Cataramă şi Claudiu Florică. Plus asociaţiile de suporteri "Dinamovişti Pentru Dinamo" şi "Doar Dinamo".
"Trebuie să mai spun ceva şi poate că vede şi domnul Negoiţă această emisiune. Noi i-am propus ceva foarte simplu. Dacă semna cu noi sau cu altcineva, lumea s-ar fi raliat. Toate discuţiile pe care le-a făcut pentru vânzare, pe final a fost ceva penibil.
Era foarte simplu să semneze un contract cu termen de trei luni pentru plată şi dacă nu se făcea, totul cădea. E ca şi cum eu îţi dau o maşină să o foloseşti o perioadă, semnăm că te angajezi să-mi plăteşti atât, tu te angajezi să-mi achiţi banii sau să returnezi bunul în condiţii ok. Altfel ar fi fost oamenii interesaţi să investească dacă era evident că domnul Negoiţă chiar vrea să vândă", a încheiat Oprea.
Etichete: ionut negoita , vanzare dinamo , razvan oprea , dinamovisti pentru dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...