Video Iordănescu iese la atac: ”O manieră foarte șmecherească de arbitraj! Se strâng niște lucruri!”
22.10.2017, 20:28VIDEO Astra - Voluntari 2-3. Arbitrajul lui Cătălin Popa din meciul pierdut de fosta campioană a României în fața ilfovenilor l-a scos din minți pe Edi Iordănescu. Antrenorul giurgiuvenilor a contestat mai multe decizii luate atât în meciul din această etapă, cât și în alte partide din actualul sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Am făcut un joc foarte bun, în special în prima repriză, din punctul meu de vedere. Am venit, după experiența din Bulgaria, cu o altă atitudine în competiția noastră. Am zis că m-am maturizat, că am căpătat experiență, dar persistă niște lucruri care sunt foarte deranjante. Mi s-a părut, și uitându-mă pe niște imagini, o manieră foarte șmecherească de arbitraj”, a declarat, la flash interview, Edi Iordănescu, cel care a început apoi să enumere fazele în care consideră că echipa sa a fost dezavantajată.
”Mă gândesc la faultul care a fost la golul doi, când au sărit doi jucători la cap. A fost acel presupus fault al lui Bejan, când identic, sare cu cotul. S-a întâmplat de cel puțin 7-8 ori în careul advers și nu s-a luat aceeași decizie.
Mă gândesc la ușurința cu care s-a acordat acel penalty. Circumstanțe, necircumstanțe... Fac o paralelă și spun că, în tur, la 1-1, a fost un penalty inventat. A fost acea mână lipită a lui Bejan, nu influența cu nimic. Am pierdut acel meci din acea cauză.
Dacă stau să mă gândesc, suntem echipa care n-am primit niciun penalty în 15 meciuri. Se strâng niște lucruri, se strânge un cartonaș roșu primit de Ioniță la Steaua, după un cot în față a lui Gnohere - probabil i-a dat Ioniță cu fața în cot. După niște decizii la Iași, Mrzljak iese cu coasta ruptă, talpă direct pe coastă, nu se întâmplă nimic. Mergem înainte... Mergem la Sepsi. Uitați-vă la Nikolic, nu ne ajungea gheața după meci. Romario Moise cu falca umflată, Bejan călcat pe cap. Nicio decizie. Ce să înțeleg din treaba asta? Am încercat să jucăm fotbal, să jucăm un joc pozitivă. Dar ajungem să credem, pentru că deja s-a construit starea asta de spirit în vestiar și-mi pare rău că o cultiv, că suntem mici, că suntem o echipă în formare, că am avut un parcurs bun, dar sunt alți mai tari care trebuie să ajungă acolo sus”, a mai spus Edi Iordănescu.
”Pot să vin și eu să reclam situații de penalty și n-am primit unul. E păcat pentru un grup tânăr care a jucat fotbal azi și care și-a creat situații de joc, am avut ocazii bune. Iată că marcăm două goluri acasă și pierdem cu aceeași echipă, din nou dintr-un penalty. Sunt niște lucruri care persistă așa cum discutăm și pe subiectul de la Sepsi. Regulamentul e clar, dar tot stăm să analizăm. Ce să înțeleg? Că n-avem ce căuta acolo? Ok, ne schimbăm obiectivul. Discut cu echipa și vedem ce e de făcut ca să-mi duc contractul la final.
Frustrarea și supărarea mea nu vin doar după jocul de astăzi, ci pentru că s-au adunat și niște lucruri”, a adăugat antrenorul Astrei.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: astra , arbitraj , edi iordanescu , fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...