Video Ioniță II, cu lacrimi în ochi fiindcă nu a bătut-o pe FCSB: ”Sunt născut și crescut împotriva lor”
09.05.2017, 09:46VIDEO Astra Giurgiu - FCSB 0-1. Alexandru Ioniță a impresionat luni seară contra FCSB-ului, cu toate că echipa campioană s-a văzut înfrântă, la limită, cu 0-1. La finalul partidei, fotbalistul de 22 de ani și-a stăpânit cu greu emoțiile, semn că își dorea să-i împiedice pe ”roș-albaștrii” în cursa pentru un nou trofeu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eșecul înregistrat cu FCSB pe teren propriu l-a ”consumat” pe Alexandru Ioniță II, care la final a oferit declarații cu lacrimi în ochi. Fotbalistul spune că va trece totuși peste acest moment și se va gândi la meciul cu Dinamo și la întâlnirea cu ACS Poli Timișoara care îi duce pe giurgiuveni tot mai aproape de Cupa României.
”Îmi pare foarte rău că nu am putut să-i încurcăm, nu a intrat mingea în poartă, cred că sunt cel mai mare ghinionist împotriva FCSB-ului, nu îmi găsesc cuvinte. Îmi pare foarte, foarte rău, mi-aș dori să dau timpul înapoi să înscriu contra FCSB-ului, să lovesc mai bine mingea să intre în poartă. Eu sunt născut, crescut să fiu împotriva FCSB-ului și asta a fost cea mai mare dorință să-i bat de fiecare dată și să nu-i las să ia campionatul”, a declarat la final fotbalistul.
”Câteva zile de acum încolo o să mă gândesc la meciul cu Dinamo, la semifinala cu Timișoara și în prealabil la finala Cupei României”, a spus Alexandru Ioniță.
De altfel, Ioniță este ultimul produs al centrului de copii și juniori al Rapidului care a confirmat și la cel mai înalt nivel. Fotbalistul a fost și pe lista de transferuri a lui Gigi Becali, dar a refuzat ferm oferta patronului FCSB, motivul fiind simplu: e rapidist și nu poate trăda culorile clubului giuleștean. Dăruința lui a fost apreciată pe teren, cu toate că Astra a pierdut.
”Asta am făcut de când m-am apucat de fotbal, pentru că n-am avut ocazia să demonstrez asta. Timp de doi ani, la Astra, am fost rezervă sau în tribună. Nu mi-au dat ocazia de demonstrez. După doi ani de zile când stai e greu să revii din prima, să fii în vârful formei. Șumudică a avut încredere în mine, mi-a dat încredere, m-a băgat meci de meci chiar dacă nu aveam multe meciuri în picioare și spuneau unii că joc doar prin pricina regulei U 21, dar pe final am demonstrat că sunt un jucător valoros și s-o țin tot așa”, a mai spus jucătorul campioanei.
Etichete: rapid , ionita , plange , rapidist , ii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...