Ionel Ganea, salvat la “U” Cluj de clauza de reziliere. Creditorii au vrut să-l demită
03.09.2013, 12:45“U” Cluj are un singur punct și trei goluri marcate în primele șase etape, iar situația formației aflate în insolvență pare momentan una fără ieșire.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luni seară, Ionel Ganea a fost aproape demis din funcția de antrenor principal cu ocazia unei ședințe a Comitetului de Creditori care a avut loc la București. Până la urmă, decizia a fost ca tehnicianul să fie menținut pe banca alb-negrilor, acesta fiind salvat de clauza de reziliere în valoare de 100.000 de euro pe care ar fi trebuit să o primească în cazul demiterii.
Potrivit Ziua de Cluj, antrenorul a spus că nu era la curent cu faptul că actualii responsabili ai clubului au intenționat să-l pună pe liber.
„Ceea ce pot spune e că sunt antrenorul Universităţii. Nu cred că s-a pus problema să fiu demis sau să-mi fie schimbat contractul. Eu am semnat un contract la mijlocul lunii iulie, este înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal, şi are semnătura clubului. Treaba mea e să antrenez echipa şi asta voi face în continuare. Am nevoie de jucători care sunt sută la sută pentru echipă.
Cui nu-i convine poate să plece. Va fi revoluţie, vă spun eu. Am încredere în mine şi în jucători, dar trebuie să fim o echipă. Unii s-au văzut prea repede cu „sacii în căruţă", cum se spune, şi poate nu mai au chef, alţii sunt nepregătiţi. Nu e nici o problemă, veţi vedea că redresăm situaţia. Au fost echipe care au trăit momente mai dificile şi au reuşit să se salveze", a declarat Ganea.
Etichete: liga 1 digi sport , ionel ganea , antrenor u cluj , ionel ganea salvat la u cluj de clauza de reziliere , ganea antrenor , ganea demitere , u cluj lanterna rosie , u cuj digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...