Ioan Varga a anunţat suma imensă pe care o are de luat de la CFR Cluj. Confirmă bugetul campioanei
articol scris de Digi Sport05.11.2022, 08:58
Atunci când au fost publicate mai multe informaţii despre situaţia financiară de la CFR Cluj, una deloc roz, ardelenii au negat problemele importante din acest sector.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Iată că acum însuşi omul de afaceri Ioan Varga, investitorul principal de la echipă, vorbeşte despre banii şi sacrificiile pe care el le-a făcut pentru a obţine cinci titluri la rând în Liga 1, plus două calificări în "primăvara europeană".
CFR Cluj are să-i dea lui Ioan Varga aproape 40 de milioane de euro. De ce se leagă speranţele patronului în recuperarea completă a banilor
De asemenea, Varga confirmă că echipa are un buget de aproape 20 de milioane de euro încă din perioada prezidenţiatului lui Marian Copilu.
“Am băgat mai mult de 30 și ceva de milioane. 30-40 de milioane de euro în cinci ani. În acest moment ne apropiem de egalitate. Dacă Dumnezeu ne ajută și echipa merge bine până în primăvară, voi avea un deficit de 25 de milioane, pe care am de unde să îl recuperez fără probleme.
Dar nu mai sunt datorii, asta e important (n.r. la terţi). Clubul e dator doar la mine. Cu o calificare anul viitor putem să fim foarte bine. Avem jucători tineri, de vânzare. Lucru care nu l-am avut anii trecuți.
Oferte pe trei patru jucători pe care am preferat să îi ținem până în iarnă și să putem să ne despărțim în schimbul unor sume importante pentru club. Dacă ajungem în grupele Europa League, minimum, sunt la egalitate, zic.
După aia poate să ajung cu fotbalul și pe plus. Dar sincer nu mai văd așa imposibil varianta de a-mi recupera banii. Acum doi ani, un an, aveam un mare stres și o supărare, nu vedeam capătul tunelului, luminița.
S-au făcut lucruri foarte bune la echipă și manangement, s-au redus multe costuri și e un buget echilibrat. Anul viitor cred că putem fi pe plus. Acum un an eram la fel, convins că rămâneam în pagubă. În jur de 18 milioane de euro este bugetul echipei pe an”, a precizat Neluţu Varga pentru Fanatik.
Dan Petrescu şi-ar dori un buget de 40 de milioane de euro la CFR Cluj
După ce a câştigat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu a afirmat că vrea un buget de 40 de milioane de euro, iar președintele clubului, Cristi Balaj, i-a răspuns, la vremea respectivă, în direct la Fotbal Club.
"De 40 de milioane de euro nu putem să-i facem bugetul. Dar nu banii joacă. Contează cum cheltui banii pe care îi ai. Depinde ce management ai. Încercăm să creăm o echipă competitivă pe plan internațional și să realizăm mai mult decât ce am făcut la precedenta participare în Europa.
Vrem cel puțin să accedem în grupele Europa League. E o părere proprie, nu am discutat-o în cadrul colectivului", a spus Cristi Balaj, la Fotbal Club.
Etichete: datorii cfr , buget cfr , nelutu varga , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...