Exclusiv Ioan Ovidiu Sabău s-a convins de Ianis Stoica în câteva zile! Cum l-a descris pe atacantul pus pe "lista neagră" la FCSB
articol scris de Digi Sport11.01.2023, 17:33
Ioan Ovidiu Sabău (54 de ani) a semnat cu 'U' Cluj în a doua zi a noului an.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La nou-promovata din județul său natal, antrenorul îl are sub comanda sa pe Ianis Stoica (20 de ani), fotbalist împrumutat de la FCSB până la finalul sezonului actual, după ce Gigi Becali l-a pus pe "lista neagră".
Ianis Stoica l-a surprins plăcut pe Ioan Ovidiu Sabău
Deși nu a apucat să lucreze decât aproximativ o săptămână cu tânărul atacant, fostul internațional român s-a convins de determinarea lui Stoica de a-și atinge potențialul.
"Îl văd preocupat. Își dorește foarte mult să crească, să aibă evoluții foarte bune. Are niște obiective foarte clare, vrea să ajungă să joace la cel mai înalt nivel.
Văd un copil serios, un copil pentru fotbal. Cam toți jucătorii tineri cu care lucrez aici mi se par foarte serioși", a spus Sabău, în cadrul unui interviu acordat pentru Digi Sport.
Ianis Stoica, mesaj clar pentru FCSB: “Mă întorc mai puternic”
Într-un interviu pentru Digi Sport, din cantonament, Stoica a precizat că vrea să-și corecteze anumite defecte și să revină mai puternic la FCSB.
"Decât să stau sau să joc din când în când, e mai bine să joc meci de meci. Vreau să mă întorc mai puternic, să joc pentru mine, să acumulez cât mai multă experiență și să-mi ajut echipa.
Trebuie să ieșim din acea zonă roșie, nu e OK pentru noi. Trebuie să tindem cât mai sus. Domnul Sabău mi-a explicat câteva chestii tactice, pe care trebuie să le fac. Nimic în plus.
Vina mai mult îmi aparține, că n-am reușit să mă acomodez la stilul de joc. Vine un antrenor, pune în practică un stil de joc, iar jucătorul se adaptează sau nu.
Vreau să ajung într-un campionat puternic, dar nu vreau să visez departe. Trebuie să-mi fac treaba aici. Dacă echipa se salvează cu mine, înseamnă că am făcut o treabă foarte bună.
Calitatea cea mai mare a mea e viteza și plecarea de pe loc. Cel mai mare defect cred că e faza de apărare, nu reușesc să mă apăr bine.
Și atacanții trebuie să se apere, pentru că așa e fotbalul total. O să exersez mai mult, acolo sunt deficicitar", a spus Stoica.
Etichete: ioan ovidiu sabau , ianis stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...