Video Ioan Andone nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume, după Dinamo - Voluntari 1-1: ”E un mercenar”
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 22:59
Ioan Andone (64 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, nu s-a ferit de cuvinte după remiza ”Câinilor” cu FC Voluntari, scor 1-1, în etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Reacția dură a lui Ioan Andone, după Dinamo - FC Voluntari 1-1
La finalul meciului de pe ”Arcul de Triumf”, Ioan Andone a transmis că jocul lui Dinamo nu l-a încântat și este de părere că fotbaliștii străini de la echipă nu simt ceva mai mult pentru club încât să tragă mai mult pentru salvarea de la retrogradare.
”Jocul foarte slab, nu ai ce să vorbești de joc. O fi încărcătură, nu cred că străinii simt ceva. E cel mai rău lucru pentru Dinamo, chiar și pentru Voluntari, am văzut trei români în formațiile de start, e o mare, mare problemă.
Trebuie să revenim la ce am făcut și înainte. Au fost jucători români care au plecat în străinătate. Și dacă te duci în B, promovezi la anul, dar știi că românii joacă și cu sufletul, eu nu cred că vreunul a jucat cu sufletul.
E politica noilor acționari, au încercat să facă ceva pentru că au făcut transferuri, dar depinde și de antrenor, și de jucători. Zici că sunt profesioniști.
Sunt profesioniști la salarii, dar nu sunt profesioniști și la rezultate? E normal ca lumea să fie nemulțumită, mai ales că nu vede nici dorință, niște mingi aruncate, toate ocaziile au fost din întâmplare. Nu am văzut ceva lucrat, mă așteptam la mai mult.
Trebuie să lucrezi cu mintea jucătorului, să înțeleagă că ultimele minute sunt cele mai importante, mai ales când ai un rezultat în favoarea ta. Ei au pierdut șapte puncte în ultimele patru meciuri după minutul 90. Aici e o problemă.
Dacă ajung pe loc de baraj, să facă două victorii, ceea ce e foarte greu la ce joacă. Echipa care merge la baraj nu va avea probleme să rămână în Liga 1.
Trebuie să schimbe strategia, cu jucători români și să o ia de la capăt. Nu poate să moară Dinamo, indiferent ce se întâmplă. E vorba despre strategia clubului, poți să aduci jucători români cu trei mii care joacă la fel ca ăștia cărora le dai șapte-nouă mii. Un jucător din străinătate vine și îți ia salariul, e un mercenar.
Dacă salvează echipa, sunt convins că Kopic va rămâne, dacă nu o salvează, sunt convins că va pleca”, a spus Ioan Andone, după meciul Dinamo - FC Voluntari.
Clasamentul play-out-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo - FC Voluntari 1-1
Etichete: ioan andone , dinamo - voluntari , etapa 7 play-out , clasament play-out superliga , rezumat dinamo voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...