Informații despre transferul lui Siyabonga Ngezana de la FCSB! Detaliul scos în evidență
articol scris de Digi Sport06.12.2023, 18:34
FCSB l-a transferat în această vară pe Siyabonga Ngezana (26 de ani), iar evoluțiile fotbalistului i-au dat curaj lui Gigi Becali (65 de ani), care ar vrea să obțină nu mai puțin de 7 milioane de euro în schimbul acestuia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sud-africanii așteaptă transferul lui Ngezana de la FCSB
Adus la mijlocul verii la FCSB, Ngezana a avut nevoie de două luni pentru a se adapta, iar acum a devenit un titular cert în formula lui Elias Charalambous. Grație evoluțiilor sale, fundașul sud-african ar fi intrat în atenția unui club din Franța, iar jurnaliștii din țara sa au vorbit deschis despre acest subiect.
Publicația Snl.24 notează că, pe lângă cei 600.000 de euro, încasați în momentul transferului, Kaizer Chiefs ar urma să mai primească o sumă importantă de bani. Concret, sud-africanii au păstrat 10% dintr-o viitoare mutare a fundașului, astfel că Gigi Becali va fi nevoit să cedeze din banii obținuți în schimbul fotbalistului.
"După ce l-a vândut cu 600.000 de euro la FCSB, în luna iunie a acestui an, Kaizer Chiefs ar putea câștiga o sumă importantă de pe urma lui Siyabonga Ngezana.
În urma impactului tot mai mare al lui Ngezana în România, discuțiile despre o posibilă mutare în Ligue 1 sunt din ce în ce mai zgomotoase pe zi ce trece. Gigi Becali a cerut nu mai puțin de 7 milioane de euro în schimbul fotbalistului", au notat sud-africanii.
Laude pentru Ngezana
Impresarul Florin Vulturar are doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului adus din Africa de Sud. Agentul este de părere că Ngezana va avea evoluții excelente în tricoul FCSB începând cu 2024 și o poate ajuta pe echipa lui Gigi Becali să ”spargă gheața” după 9 ani în care nu a mai câștigat titlul.
”Mă bucur că Ngezana s-a acomodat și că evoluează din ce în ce mai bine. Sunt convins că după pauza de iarnă va da un randament și mai bun, mai ales că nu a ajuns la 100%. FCSB va fi extrem de puternică de la anul!”, a declarat Vulturar.
Etichete: superliga , fcsb , ngezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...