”Inclusiv Messi se vinde!”. Clubul din SuperLigă care a anunțat plecări pentru ”prețul corect”
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 21:22
Petrolul Ploiești ocupă locul 8 în SuperLigă, după primele 19 etape disputate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Lupii Galbeni” se luptă pentru un loc în play-off, însă pot rămâne fără mai mulți jucători importanți în această iarnă.
Petrolul Ploiești, gata să își vândă jucătorii
Claudiu Tudor (38 de ani), președintele grupării de pe Ilie Oană, a anunțat că Petrolul își vinde fotbaliștii pentru ”prețul corect”. Oficialul ploieștenilor a transmis că orice jucător poate pleca, dacă oferta va fi una pe placul conducerii.
Valentin Țicu (23 ani) sau Seniko Doua (22 de ani) sunt doar două nume scoase în evidență de Claudiu Tudor. În cazul celui de-al doilea, inclusiv FCSB este pe urmele sale.
”Am spus-o și o spun mereu: cu siguranță vom vinde pentru prețul corect. Jucătorii sunt de vânzare. Inclusiv Messi e de vânzare, inclusiv Ronaldo a fost la vremea lui de vânzare. Toți jucătorii, pe prețul corect, pot fi vânduți, dar nu pentru că ai nevoie de bani. Când îți vine o ofertă bună și pentru club, și pentru jucător, nu ai cum să îl ții.
Nu e normal să îl ții dacă este oferta, mă repet, corectă pentru club și pentru jucător. (n.r. ați primit vreo ofertă, corectă și concretă, pentru vreun jucător?) Discuții sunt foarte multe. Important este ca jucătorii să joace bine aceste două etape și dacă va fi ceva să se concretizeze, clubul este deschis pentru orice jucător, pentru că ăsta e cursul fotbalului.
Este posibil orice în iarnă pentru prețul corect. Atât pentru Țicu, pentru Seniko, cât și pentru ceilalți jucători. Pentru prețul corect vor pleca. Dar nu vom vinde pe nimic, 100%”, a declarat Claudiu Tudor pentru iamsport.ro.
Gigi Becali îl vrea pe Seniko Doua
Vicecampioana l-ar vrea pe Seniko Doua (22 de ani), fundașul dreapta, care poate evolua și în linia de mijloc, de la Petrolul, potrivit playsport.ro.
Transferat de ploieșteni la începutul acestui an de la SO Armee, din Coasta de Fildeș, pentru doar 15 mii de euro, ivorianul s-a impus rapid în angrenajul ”Găzarilor” și a bifat 19 apariții în acest sezon, 17 în campionat și două în Cupa României.
În vară, presa din Portugalia scria că apărătorul este pe lista mai multor echipe lusitane, însă FCSB se află în pole-position pentru transferul său. În cele din urmă, Doua a continuat la Petrolul.
- 350 de mii de euro este cota de piață a lui Seniko Doua, conform Transfermarkt.
- 4 selecții a adunat Doua la naționala U23 a Coastei de Fildeș.
Pe poziția de fundaș dreapta, FCSB îi mai are pe Alexandru Pantea și Valentin Crețu, căruia Gigi Becali e gata să-i prelungească din nou contractul.
Etichete: petrolul ploiesti , superliga , claudiu tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...