Incertitudine la Dinamo. "Nu se ştie dacă până pe 27 mai se va soluţiona apelul făcut de finanţe"
30.04.2015, 14:07Administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA, Cătălin Dascăl, a declarat că la următorul termen, stabilit pentru 27 mai, Tribunalul Bucureşti poate da soluţia de încheiere a procesului de insolvenţă, dar acest lucru nu este o certitudine.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Termenul stabilit este 27 mai, este vorba despre un termen de procedură. Planul (n.r. - de reorganizare) a fost confirmat şi respectat în totalitate. Se poate da şi soluţia de încheiere a procesului de insolvenţă, dar nu este o certitudine pentru că judecătorul poate lua în calcul şi apelul făcut de finanţe. Dar până la 27 mai se poate soluţiona şi acest apel, nu se ştie", a spus Cătălin Dascăl pentru MEDIAFAX.
SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul din Liga 1, a solicitat la 25 martie închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia în circuitul economic. Cererea sa a fost respinsă, la 1 aprilie, ca neîntemeiată de Tribunalul Bucureşti. La termenul din 29 aprilie, instanţa a acordat o nouă amânare pentru 27 mai.
În situaţia în care Tribunalul Bucureşti nu închide procedura de reorganizare la 27 mai, FC Dinamo nu va fi eligibilă pentru participarea în ediţia 2016-2017 a cupelor europene.
Etichete: dinamo , dinamo cupele europene , insolventa dinamo , procedura insolventa dinamo , termen insolventa dinamo , catalin dascal dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...