Încă un transfer la FCSB: un fotbalist care nu a mai jucat de 2 ani. "Dacă face faţă, vine la prima echipă"
11.09.2017, 12:03FCSB continuă să transfere, deşi perioada de mercato s-a încheiat oficial. Roş-albaştrii au adus un mijlocaş macedonean, Mihailo Mitrov, care va evolua iniţial la echipa a doua, cu promisiunea că în viitor va primi şanse şi din partea lui Nicolae Dică, la prrima echipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În vârstă de 22 de ani, Mitrov a semnat o înţelegere pe un sezon, cu un salariu de 500 de euro pe lună, din postura de jucător liber.
"L-am luat pentru echipa a doua, e macedonean. Vine pentru 6 luni şi dacă face faţă, va veni la prima echipă. Îi dau 500 de euro pe lună", a spus Becali, la Pro X.
Noul jucător al vicecampioanei speră să se impună la FCSB şi să ajungă în naţionala Macedoniei.
"Mi-am îndeplinit un vis! Munca mea a dat rezultate, am semnat cu cel mai mare club din România. Multe mulțumiri președintelui Valeriu Argăseală, fără de care tranferul nu se putea face. Îi mulțumesc mult, e un pas important în cariera mea, dar nu mă voi opri aici. Vreau ca prin jocurile mele de la Steaua să atrag atenția selecționerului Macedoniei", a declarat Mitrov, pentru presa din ţara sa, citată de Gazeta.
Al treilea macedonean din istoria FCSB, după Daniel Georgievski și Martin Bogatinov, Mitrov a evoluat ultima oară la Metalurg Skopje. Nu a mai jucat, însă, într-o partidă oficială de aproape 2 ani, din noiembrie 2015.
În total, Mihailo Mitrov are 21 de meciuri în prima ligă din Macedonia, fără a marca vreun gol. De asemenea, are o prezenţă (45 de minute) în preliminariile Europa League, în august 2014, într-o partidă Metalurg - Omonia Nicosia 0-1.
Etichete: steaua , liga 1 , metalurg skopje , fcsb , mihailo mitrov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...