Încă un stelist spre Anderlecht. Belgienii ar putea face o ofertă pentru Stanciu
19.07.2016, 12:29Abia numit căpitan la Steaua, Nicolae Stanciu l-ar putea urma pe Alex Chipciu la Anderlecht. Presa din Belgia susţine că gruparea din Bruxelles îl doreşte pe "decarul" roş-albaştrilor, în cazul în care transferul slovacului Robert Mak nu se va materializa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chipciu a ajuns deja în capitala Belgiei şi urmează să-şi pună semnătura pe un contract de 4 ani, iar fostul stelist poate fi urmat la Bruxelles de Stanciu.
Vicecampioana Belgiei caută un mijlocaş ofensiv, iar prima variantă a fost Robert Mak, de la PAOK Salonic. Slovacul de 25 de ani are, însă, şanse mari să ajungă sub comanda lui Mircea Lucescu, la Zenit St. Petersburg, astfel că oficialii lui Anderlecht s-au reorientat şi încearcă să-l transfere pe noul căpitan al echipei lui Laurenţiu Reghecampf.
Totuşi, internaţionalul român este mai scump decât Mak, dar o ofertă între 4 şi 6 milioane de euro l-ar putea convinge pe Gigi Becali să negocieze vânzarea lui Stanciu.
"Cred că suma de 6 milioane este undeva aproape de suma de transfer. Nu știu exact cât cere patronul pe Stanciu, dar este aproape. Momentan este doar un zvon. Dacă suma va fi corespunzătoare, patronul se va gândi foarte bine. Așa e fotbalul. Vindem jucători și cumpărăm alții mai tineri și dornici de performanță", a explicat preşedintele de onoare al Stelei, Helmuth Duckadam, la sport.ro.
Posibilitatea de a pierde un alt jucător important, după Alex Chipciu şi Fernando Varela, nu îl sperie pe Reghecampf. În urmă cu câteva zile, antrenorul roş-albaştrilor declara că nimeni nu este de neînlocuit la Steaua.
"Sunt pregătit să îl dau și pe Stanciu. Dacă va veni o ofertă bună pentru jucător, de ce nu? Viața merge înainte. Nimeni nu este de neînlocuit”, a precizat tehnicianul.
Potrivit anderlecht-online.be, belgienii aşteaptă până miercuri un răspuns definitiv din partea lui Robert Mak, iar în funcţie de acesta vor demara sau nu negocierile cu Steaua pentru Nicolae Stanciu.
Etichete: steaua , liga 1 , mircea lucescu , anderlecht , alex chipciu , nicolae stanciu , robert mak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...