Încă un club din SuperLigă i-a închis ușa lui Dorin Rotariu, după ce a plecat de la FCSB
articol scris de Digi Sport02.02.2024, 07:30
Dorin Rotariu (28 de ani) a acceptat în final rezilierea contractului cu FCSB, astfel că, după doar jumătate de sezon, fotbalistul adus cu mari speranțe de către Gigi Becali (65 de ani) este din nou liber de contract.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Înainte de a semna cu gruparea roș-albastră, Dorin Rotariu s-a aflat pe lista celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Laszlo Dioszegi: ”Interesul pentru Rotariu a fost în vară, nu acum!”
Întrebat dacă Rotariu va mai avea șansa să evolueze pentru gruparea covăsneană, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, nu s-a ferit de cuvinte.
”Interesul pentru Rotariu a fost în vară, nu acum. Din punctul nostru de vedere, lista de transferuri este închisă, mai ales că Andres Dumitrescu poate juca și extremă dreapta, deci nu cred că suntem descoperiți pe acest post”, a spus Laszlo Dioszegi, conform iamsport.ro.
- Dorin Rotariu a îmbrăcat tricoul FCSB-ului doar în șapte meciuri.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Dorin Rotariu, conform Transfermarkt.
Astfel, Sepsi este al doilea club din SuperLiga României care îi ”închide ușa” lui Dorin Rotariu. Primul a fost Dinamo, care a transmis prin vocea antrenorului Zeljko Kopic că nu există nicio posibilitate ca fotbalistul să ajungă la gruparea din ”Ștefan cel Mare”.
Dorin Rotariu a plecat de la FCSB: ”Am reziliat”
Deși inițial era convins să rămână la FCSB până în vară pentru a încasa salariul de 20.000 de euro lunar, chiar dacă era conștient că nu va mai juca, fotbalistul a semnat în cele din urmă rezilierea înțelegerii. Anunțul a fost făcut de Gigi Becali.
”Am reziliat cu Rotariu. Gata, a plecat. A înțeles până la urmă situația. Și-a dat seama că e mai bine pentru el să meargă în altă parte unde va putea să joace. Cum l-am convins să reziliem?
Nu vreau să mai intru în detalii. Ce să mai vorbesc despre el? Asta e! Nu mi-a ieșit, și cu asta, basta. Nu m-a forțat nimeni să îl aduc. Transferul ăsta a fost ideea mea”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.
Etichete: sepsi , gigi becali , dorin rotariu , fcsb , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...