"De ce are Vassaras dublul salariului lui Burleanu?" Cât ar câștiga grecul la CCA
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 10:27
Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a supărat pe toată lume cu declarațiile făcute în cadrul conferinței de presă susținute joi, în care a analizat mai multe faze controversate din SuperLiga României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Oficialii mai multor cluburi din România l-au criticat pe Vassaras, iar ultimul pe această listă a fost Marcel Pușcaș, care a scris un mesaj cuprinzător pe rețelele sociale în legătură cu președintele CCA.
Marcel Pușcaș: ”De ce are Vassaras dublul salariului lui Burleanu?”
Președintele celor de la U Craiova 1948, care a acuzat în mai multe rânduri arbitrajul din SuperLiga României, s-a arătat nemulțumit de salariul pe care îl încasează Kyros Vassaras.
Acesta susține că grecul încasează lunar 10.000 de euro plus diurnă, cazare și transport, iar această sumă nu este justificată în opinia oficialului formației din Bănie, în contextul în care arbitrajul din fotbalul românesc nu se ridică la un nivel foarte bun.
”DE CE ARE VASSARAS DUBLUL SALARIULUI LUI BURLEANU?
După cum lesne se observă, criticile la adresa arbitrajului românesc se întețesc. Depășesc cu mult perioada cooperativei. Ele vin de la conducători, patroni, primari, antrenori, jucători, ziariști, suporteri și simpli privitori.
Tendința este praful. Cu toate astea cel mai bine plătit salariat al FRF este nimeni altul decât coordonatorul suprem al prafului: KYROS VASSARAS. Burleanu a declarat că primește 5,000 de euro lunar și 250 euro diurnă, iar KYROS 10,000 plus diurnă, cazare, transport. Oare de ce?
O fi rolul unui coordonator al unui departament al FRF mai important decât cel al președintelui?
Se pare că pentru cel ce stabilește nivelul salarial în instituție, da. Care să fie explicația anomaliei?
BANII PUBLICI SPRE VASSARAS ȘI FRF?
Să nu uităm că banii provin de la cluburile de fotbal din țară care în proporție de peste 90% provin și ei de la primării, Consilii județene și ministere.
'Geaba se scarpină Preș. Burleanu cu dreapta la urechea stângă, spunând că FRF este o instituție privată și nu încasează nici un șfanț din fonduri publice. Oh, ba da! Afilierile, taxele de participare, cartonașele, baremurile de arbitraj, ale observatorilor, amenzile sunt doar câteva obligații de plată prin care banii publici iau drumul FRF- ului.
Peste 60 de LPS- uri și CSS, peste 100 de echipe din liga a doua și a treia, câteva echipe din prima ligă, futsal, echipele de fotbal feminin se află în postura de încasatori și plătitori din banii publici ai cetățenilor patriei. Toți, fără excepție plătesc și votează, nefiind neapărat membrii afiliați ai FRF prin înregistrarea la Tribunal așa cum spune legea.
(Documentul doveditor se poate obține de la TMB pentru federație și de la Judecătorii pentru cei de la Ajf printr-o simplă solicitare).
Lor li se adaugă și 42 de Ajf-isti și ei plătiți tot din bani publici. Deci, acești bani publici, prin tranzitivitate, ajung și la grecul ne-necesar ținut în brațe de 9 ani. Cantitate de lucru nu prea are, între două avioane Bucuresti-Atena și retur, nici n-ar fi posibil, "calitatea" se vede, este praf.
Rămâne doar importanța funcției. Pentru cine?”, a scris Marcel Pușcaș pe Facebook.
Etichete: kyros vassaras , razvan burleanu , marcel puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...