În relaţii excelente cu Becali, Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume! Marea gafă făcută de patronul FCSB
22.05.2018, 20:43Un apropiat al lui Becali, Ilie Dumitrescu nu s-a ferit să îşi spună opinia despre cauzele care au dus la ratarea celui de-al treilea titlu la rând de către FCSB. Fostul mare jucător al Stelei l-a indicat pe patronul roş-albaştrilor drept principalul vinovat pentru eşec.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În multe momente în acest sezon, Dică a părut doar o marionetă în mâinile lui Becali. Patronul nu s-a cenzurat, explicând public în mai multe rânduri că "aşa lucrează el".
Ultimul moment în care latifundiarul a relatat indirect cât de mult contează cuvântul lui în alcătuirea echipei a fost după ultima etapă. Atunci, Gigi a recunoscut că Dică a vrut să îl dea de mult afară pe Alibec, însă el a intervenit, impunându-l în primul "11" în speranţa că îl va vinde şi îşi va recupera investiţia.
Cunoscut drept un om care spune lucrurilor pe nume, Ilie Dumitrescu nu a ţinut cont de prietenia cu Becali şi l-a indicat drept principalul responsabil pentru ratarea unui nou titlu.
"La CFR a fost o disciplină de fier, iar totul a depins de Dan Petrescu. La Steaua, vine patronul şi anunţă acum, pe final de campionat, că el a greşit. Că el l-a forţat pe Alibec pentru a-şi scoate banii, dintr-un eventual viitor transfer. Ce se întâmplă? Îi subminezi personalitatea antrenorului. El nu se mai poate impune în vestiar. Jucătorii gândesc că indiferent ce se întâmplă, cum se antrenează, patronul ia deciziile. Au fost momente în care Meme, Dică sau altcineva vorbeau despre ce măsuri trebuie luate pentru "X" sau "Y" , iar Becali nu ţinea cont, trecea peste", a explicat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: ilie dumitrescu , becali dumitrescu , ilie dumitrescu becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...