"În loc să se redreseze, merge din ce în ce mai rău!" Situația lui Dinamo, prin ochii unui fost jucător
articol scris de Digi Sport28.10.2021, 13:11
Dinamo nu traversează cea mai bună perioadă a istoriei, iar situația îi îngrijorează pe foștii fotbaliști.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înfrângerea din Cupă suferită cu FC Argeș a prelungit și mai adânc criza în care se află Dinamo, iar venirea lui Mircea Rednic nu a avut încă impactul scontat.
Cătălin Munteanu: "Din iarnă se poate schimba situația la Dinamo"
Fostul mijlocaș de la Dinamo a vorbit despre situația pe care clubul o traversează. Munteanu regretă că rezultatele nu sunt cele dorite, dar fostul fotbalist are totuși încredere că lucrurile se vor redresa.
"În loc să se redreseze, merge din ce în ce mai rău. Lipsa transferurilor se vede, insolvenţa la fel. Când intri în josul clasamentului şi începi să te baţi la retrogradare e foarte greu. Asta pentru o echipă ca Dinamo care e obişnuită să se bată la campionat.
Se va redresa Dinamo. E omul potrivit, la momentul potrivit la Dinamo. Doar din iarnă mai poate schimba cu pregătirea şi cu ceva jucători. Doar anul viitor putem să vedem roadele. E cam târziu, dar aşa a fost şi campionatul trecut. S-au scăpat fără emoţii până la urmă. Sperăm să îşi revină", a spus Cătălin Munteanu, conform AS.
Rednic continuă campania de transferuri
Nikolaos Kainourgios a semnat un contract cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan, pentru pagina oficială de Facebook a clubului.
Nikolaos Kainourgios, jucător de picior stâng, poate evolua pe mai multe posturi, fundaș sau mijlocaș de bandă, dar și atacant. Are 1.87 metri înălțime.
Nikolaos Kainourgios a jucat ultima oară în prima ligă a Belgiei, pentru Zulte Waregem. A bifat 15 meciuri și două goluri în sezonul 2020-2021.
Etichete: dinamo , mircea rednic , catalin munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...