În iarnă, Gigi i-a rupt contractul în față. Acum, scandalul s-a reaprins: "Niciodată în viața asta nu o să ajungă la Steaua"
11.08.2018, 11:13După victoria impresionantă cu Dinamo, scor 3-2, Gaz Metan Mediaș primește vizita celor de la FCSB, iar presiunile din partea roș-albaștrilor au început de câteva zile. Noua senzație din Liga 1, Carlos Fortes, a marcat în fiecare din primele trei etape de până acum și a intrat în atenția lui Gigi Becali. Aflat în căutarea unui atacant, deși l-a readus pe Rusescu, Becali și-a manifestat interesul pentru vârful portughez de 23 de ani, însă medieșenii au luat foc, susținând că aceste presiuni au menirea să deconcentreze echipa chiar înaintea meciului direct.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Pe lângă Fortes, încă un jucător al medieșenilor a mai fost dorit de vicecampioană. Este vorba de Darius Olaru. Mijlocașul a mai fost la un pas să ajungă sub comanda lui Nicolae Dică și în iarnă, însă atunci evenimentele au luat o turnură la 180 de grade, după ce Gigi Becali îi pregătise deja contractul. Mai exact, la acel moment, oficialii medieșenilor nu s-au pus de acord cu Becali în ceea ce privește suma de transfer și procentele dintr-un eventual viitor transfer.
"La palat a fost domnul Ioan Mărginean, de la Gaz Metan, și au vorbit mai bine de o oră despre transfer. Becali dădea 500.000 de euro, medieșenii voiau cu 100.000 mai mult și 20 la sută procente dintr-un eventual transfer. Mai mult, au solicitat ca jucătorul să plece de la Mediaș abia în vară, pentru a ajuta echipa să rămână în prima ligă. Dacă la ultimul aspect cele două părți au fost de acord, la capitolul procente Becali a făcut o criză de nervi și n-au ajuns la înțelegere! Atunci Mărginean a zis că el nu cedează niciun euro și că transferul pică. Patronul FCSB-ului s-a enervat și le-a rupt contractul în față", a dezvăluit unul dintre oamenii din conducerea medieșenilor pentru Gazetă.
După ce a recunoscut tratativele purtate cu Becali, oficialul medieșenilor s-a enervat și nici nu se mai gândește să lase vreun jucător de la Mediaș la FCSB.
"În ultimele zile s-a pus o presiune inutilă pe jucătorii de la Mediaș și am fost atacați de unii de pe la FCSB. Lasăți-ne că noi suntem prea mici, ce aveți cu noi, de ce ne atacați? Avem un laborator micuț și vrem să ne facem treaba, dar să ne lase în pace! Suntem săraci, am adunat jucători de pe unde am putut, nu ne mai faceți rău! Niciodată în viața asta vreun jucător de la Mediaș nu o să ajungă la Steaua! Niciodată! Luați-vă gândul de la Olaru, plecă direct în străinătate! Fortes, la fel. Nu mai sperați degeaba, lăsați-ne în pace! De ce puneți presiune pe jucători înaintea meciului direct?", a spus Mărginean pentru sursa citată.
Meciul Gaz Metan Mediaș - FCSB, din etapa a patra a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: gigi becali , fcsb , transferuri fcsb , gaz metan medias fcsb , fortes fcsb , fortes transfer , olaru transfer , olaru fcsb , jucatori medias transfer , jucatori medias fcsb , live video gaz metan medias fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...