În campionat, Petrolul nu a mai învins Steaua de 15 ani! Mulțescu antrena "lupii" la ultima victorie cu "militarii"
21.09.2014, 09:44Petrolul și Steaua se întâlnesc în această seară într-un meci care se anunță extrem de tacticizat, cu implicații serioase în lupta pentru titlu. Având mari probleme de lot (DETALII), prahovenii speră la un șoc pozitiv după numirea pe bancă a lui Gigi Mulțescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
De altfel, de numele experimentatului Mulțescu se leagă ultima victorie obținută de Petrolul în fața Stelei. Se întâmpla în urmă cu 11 ani, în Cupa României, pe 22 octombrie 2003! Atunci, grație unui 'gol de aur' marcat de Lucian Dobre, Petrolul câștigat cu 2-1 în fața echipei pregătite la acea vreme de actualul selecționer al naționalei României, Victor Pițurcă.
Pe de altă parte, în campionatul intern Petrolul nu a mai câștigat în fața Stelei din sezonul 1999/2000, mai precis de pe 20 noiembrie 1999, când "lupii" s-au impus în ambele partide la diferențe mari: 5-1 la Ploiești și 4-1 la București. Pe teren se aflau, pe de-o parte, Onuț, Costescu sau Fl. Pîrvu (Petrolul), steliștii lăudându-se cu Reghecampf, Luțu, Trică sau Sabin Ilie.
Laurențiu Roșu, secundul Stelei astăzi, a marcat în 1999 pentru roș-albaștri
A fost un meci în care fostul secund al ploieștenilor și actualul sfătuitor al lui Costel Gâlcă la Steaua, Laurențiu Roșu, a marcat unicul gol al gazdelor (83), în vreme ce Laurențiu Reghecampf, integralist, a fost considerat cel mai bun jucător al aceleiași echipe.
De partea cealaltă, golurile Petrolului au fost marcate de Costescu (30), Negoiță (61) și Orlando (63), în timp ce a patra reușită a fost un autogol al albanezului Albert Duro (88).
Titlul în acest sezon a fost câștigat de Dinamo, cu 84 de puncte în 34 de etape, "câinii" fiind urmați în clasament de Rapid (72) și, la mare distanță, Steaua și Ceahlăul (57). Petrolul a terminat pe locul 11, cu 47 de puncte, aproape de zona retrogradării.
De atunci s-au mai disputat 12 partide între cele două formații, dar Petrolul nu a mai câștigat niciuna, 6 fiind remize și alte 6 consfințind victoria roș-albaștrilor. Sezonul trecut s-au înregistrat două egaluri: 1-1 în Ghencea și 0-0 la Ploiești.
ECHIPELE DE LA PARTIDA STEAUA - PETROLUL 1-4, DIN NOIEMBRIE 1999:
Steaua: Hotoboc - Reghecampf, Miu, Duro, Bordeanu - Şt. Stoica, Luţu, Trică, L. Roşu - Dănciulescu, Sabin Ilie. Antrenor: Emeric Ienei.
Petrolul: Fl. Rădulescu - Oancea, Fl. Pîrvu, O. Grigore, Onuţ, L. Negoiţă - M. Roşu, Cr. Vlad, Cr. Crăciun - Orlando, Costescu. Antrenor: Virgil Dridea
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: steaua , petrolul , gigi multescu , steaua petrolul , steaua gigi multescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...