"Îmi venea să mor de nervi!" Avertisment pentru Gnohere și amintirile conflictului Dică - Bratu în derby-ul Steaua - Dinamo
19.12.2017, 20:26VIDEO FCSB - Viitorul 2-0. La meciul cu Viitorul, Harlem Gnohere a primit cartonaș roșu pentru prima dată de când joacă în Liga 1, în urma unei altercații cu George Țucudean. Selecționerul naționalei U18 a României, Florin Bratu, a vorbit despre cum ar fi trebuit atacantul francez să se comporte în acele momente și s-a oferit chiar pe sine drept exemplu negativ, povestind despre ce a avut de suferit atunci când a fost eliminat după o altercație cu Nicolae Dică, într-un derby între Steaua și Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bratu (37 de ani) i-a transmis francezului de la FCSB că ar fi trebuit să evite contactul cu adversarul său, care a speculat gestul pentru a obține o eliminare. Fostul atacant de la Rapid și Dinamo a spus că "Bizonului" i-ar putea fi greu să revină în formă după suspendarea de două etape pe care o va primi cel mai probabil în urma eliminării directe.
Exemplul oferit de Florin Bratu din cariera sa vine de la un derby Steaua - Dinamo jucat în primăvara lui 2008, în urmă cu aproape 10 ani. Atunci, fostul internațional a avut un conflict cu Nicolae Dică, în urma căruia ambii au fost eliminați, iar Bratu a povestit acum ce s-a întâmplat la acea altercație și cât de mari au fost regretele atunci când și-a dat seama de urmările cartonașului roșu pe care l-a primit.
"Și eu am făcut greșeli din astea și mi-am dat seama după aceea. Am luat roșu după o fază așa. Chiar cu Nicolae Dică, într-un Steaua - Dinamo. Ne-am luat, ne-am strâns de gât și am luat roșu. După aia îmi venea să mor de nervi, după ce m-am liniștit mi-am dat seama că nu am făcut bine. Mi-a dat vreo două etape de suspendare, m-a scos din ritm, nu am mai putut să joc, să dau goluri. Eu încerc să transmit un mesaj că nu s-a procedat bine. Bizonul nu a procedat bine. E un jucător de care Steaua are nevoie și o să îi fie greu", a spus Florin Bratu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Te poți duce să ceri explicații, dar să nu agresezi. Una e să îi dai o palmă și alta e să îi spui: 'Bă, pleacă, dă-te mai încolo'. De ce să te iei harță, să te înjuri, să îi dai o palmă unui adversar... Când ești un jucător indispensabil, un golgheter și un lider al echipei, cred că nu ar trebui să faci așa ceva. Nu cred că ar trebui să îl protejăm pe Bizon. Țucudean și-a jucat cartea foarte bine, nu putem să zicem că a simulat. Eu văd că îl lovește", a mai spus actualul selecționer al echipei U18 a României.
VIDEO Discuția dintre Bratu și Duckadam și eliminarea lui Gnohere la meciul cu Viitorul
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: dinamo , fcsb , video eliminare gnohere , eliminare gnohere , conflict bratu dica , bratu dica eliminari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...