Video Imagini inedite cu Dan Petrescu, la primul antrenament cu CFR Cluj după reunire
10.06.2019, 18:09CFR Cluj a fost prima echipă din Liga 1 care s-a reunit pentru sezonul viitor. Campionii s-au reunit pe terenul din Gruia, sub comanda lui Dan Petrescu. Tehnicianul, ân vârstă de 51 de ani, a fost în mare formă la prima ședință de pregătire. ”Bursucul” s-a antrenat, cot la cot, alături de elevii săi și a demonstrat că se află în formă, chiar dacă nu mai are condiția fizică de altă dată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Petrescu a făcut mișcări de stretching, dar și flotări, spre amuzamentul jucătorilor care au tras cu coada ochiului la ce făcea Mister, chiar dacă și ei aveau treabă. Marți, CFR va pleca în cantonamentul din Austria.
”Am avut o vacanţă scurtă, ne-am încărcat bateriile şi suntem pregătiţi de săptămânile de cantonament care vor urma. Va fi greu, dar suntem profesionişti şi suntem obişnuiţi cu perioadele de acumulări. Cred că nu ne-am pierdut condiţia fizică şi sper ca în cel mult două săptămâni să fim în formă maximă.
Avem trei săptămâni de pregătire, trebuie să fim concentraţi, pentru că după aceea urmează o luptă foarte grea şi avem nevoie să fim în formă. Ne dorim din nou titlul în Liga 1, apoi, pe plan extern, fiecare dintre noi visează să joace în Liga Campionilor, ne vom lupta până la capăt pentru a evolua în cea mai bună competiţie intercluburi de pe continent", a spus Camora.
VIDEO cu imagini de la antrenamentul CFR-ului
”Am avut oferte! Am stat zilnic câte două-trei ore pe telefon!” Anunțul lui Dan Petrescu
Tehnicianul campioanei a spus că nu a dus lipsă de oferte, dar că gândul său a fost canalizat doar pe activitatea grupării din Gruia.
”Am avut oferte, dar am vorbit cel mai mult cu președintele clubului, cu Marian (n.r. - Marian Băgăcean). Am stat împreună zilnic câte două-trei ore pe telefon, pentru a realiza transferurile pe care ni le dorim. Dar și să vorbim despre ce mai avem nevoie, pentru că încă mai avem nevoie de jucători”, a spus tehnicianul.
Dan Petrescu a perfectat primul transfer al verii 2019: Andrei Burcă!
Andrei Burcă este oficial fotbalistul lui CFR Cluj după ce anunțul a fost făcut de FC Botoșani. Valeriu Iftime, finanțatorul grupării botoșănene, s-a declarat foarte nemulțunit de tranzacția făcută. Moldovenii nu se aleg cu prea mult din transferul definitiv al jucătorului la campioana României.
După ce s-a despărțit de antrenorul Liviu Ciobotariu, FC Botoșani l-a pierdut și pe fundașul Andrei Burcă. Moldovenii au terminat pe locul 2 în play-out, după ce au învinsîn ultima etapă pe Poli Iași, scor 2-0.
"După trei ani petrecuţi sub culorile roş-alb-albastre, Andrei Burcă s-a despărţit de FC Botoşani şi a semnat cu campioana CFR Cluj", se precizează în mesajul postat pe contul de Facebook al grupării moldovene.
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj , reunire cfr cluj , dan petrescu reunire cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...