Foto Imaginea postată de Octavian Popescu în ziua meciului cu Sepsi. Starea jucătorului de la FCSB
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 16:17
Octavian Popescu (20 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, ratează meciul cu Sepsi, din cadrul etapei a doua a play-off-ului SuperLigii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul Sepsi - FCSB poate fi urmărit de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Fotografia postată de Octavian Popescu în ziua meciului cu Sepsi
Ocravian Popescu nu va evolua în partida cu Sepsi, din cauza unei acccidentări, motiv pentru care fotbalistul nu a făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe cu echipa.
În ziua meciului cu Sepsi, Octavian Popescu a postat o imagine de la ședința sa de recuperare din baza de pregătire a celor de la FCSB, lăsând de înțeles că va reveni mult mai puternic pe teren.
Galerie Foto
Octavian Popescu urmează să revină la partida cu CFR Cluj, din runda următoare a play-off-ului. Cei de la FCSB nu au vrut să-l forțeze pe fotbalist la partida de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi.
Octavian Popescu nu s-a refăcut complet, după ce a ieșit într-un picior la finalul meciului cu Belarus, încheiat 2-1 pentru România, în a doua etapă din preliminariile EURO 2024.
Introdus în minutul 65 al partidei, Octavian Popescu a intrat prin alunecare 9 minute mai târziu și s-a resimțit după acea fază. Ulterior, decarul FCSB-ului a continuat partida, însă a fost surprins în timp ce șchiopăta în drum spre vestiare.
Gigi Becali a anunțat când revine Octavian Popescu în primul 11 al FCSB-ului
În cadrul conferinței de presă susținută miercurea trecută, Becali a anunțat că Octavian Popescu va reveni în formula de start odată cu startul viitorului sezon din Liga 1, întrucât prioritățile clubului se vor schimba.
”Cum să fie titular? Până acum merita, nu zic că nu merită și acum. Dar acum e prea bun Coman, eu nedreptate nu mai pot să fac. Și nu doar atât, e chestiune de campionat, nu mai stăm să promovăm jucători.
Sunt câteva meciuri în play-off în care trebuie să joace cei mai buni. La mijloc sunt Edjouma, Olaru și Șut, pe care n-ai cum să-i schimbi. Nu-i frumos, nu poți să-l batjocorești pe Coman, să-l bagi de colo-colo, ba în dreapta, ba în altă parte.
Tavi, de azi încolo, joacă doar pe post cu Coman. La ora asta e mai bun Coman. La anul mai facem mișmașuri, îl forțăm pe Tavi iar, luăm banii pe el. La ora asta ne interesează campionatul și dreptatea”, a spus Gigi Becali.
Etichete: octavian popescu , sepsi - fcsb , accidentare octavian popescu , recuperare octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...