Video Ilie Poenaru pune "tunurile" pe arbitri, după eşecul cu Dinamo. Cele două faze decisive în care ar fi fost dezavantajat
02.08.2019, 23:24Dinamo Bucureşti a obţinut prima sa victorie din noul sezon al Ligii I de fotbal, 4-2 (0-0) cu nou-promovata Academica Clinceni, vineri seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, în etapa a patra. Ilie Poenaru, tehnicianul nou promovatei, a pus înfrângerea pe seama arbitrajului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul Clinceniului e extrem de dezamăgit de maniera de arbitraj şi a identificat cel puţin două faze în care echipa sa a fost dezavantajată.
"E normal să fim supăraţi. Nu e un meci pierdut numai de noi, ci cu largul concurs al brigăzii de arbitri. Niciodată nu m-am legat de arbitraj, dar acum rezultatul a fost stabilit cu largul lor concurs. Am primit gol după fault şi nu ni s-a dat penalty la Gabi Matei. Plus multe alte faze, dar vreau să le revăd. Mie arbitrul îmi spunea să stau liniştit. Cum să stau liniştit, când se întâmplă aşa ceva, asta e meseria mea", a spus tehnicianul.
Întrebat despre lucrurile pozitive care rămân după acest eşec, Poenaru a vorbit despre faptul că echipa sa a avut forţa să revină de la 0-2 şi despre modul în care a reuşit să o domine pe Dinamo, pe final, în Ştefan cel Mare.
"În ultimele 25 de minute am dominat total meciul. E adevărat, ratăm şi facem greşeli pe apărare. Le-am oferit şansa de a marca şi ne-au taxat. Suntem o echipă mică, se vede. Trebuie să muncim mai mult, nu trebuie să mai greşim. Dar suntem la început şi vom munci. Ce mă bucură e că am putut să jucăm, am revenit şi am dominat pe Dinamo", a mai spus antrenorul Clinceniului.
Rezumatul meciului Dinamo - Clinceni 4-2
Etichete: ilie poenaru , poenaru clinceni , dinamo clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...