Ilie Poenaru nu vrea să mai audă de "prietenia" cu FCSB: "Jucătorii sunt deranjați"
articol scris de Digi Sport09.05.2021, 20:33
Partida FCSB - Academica Clinceni, din runda cu numărul șapte a play-off-ului Ligii 1, va fi transmisă în direct, luni, de la ora 21:30, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro. Ilie Poenaru, antrenorul ilfovenilor, s-a arătat din nou deranjat de speculațiile privind o "prietenie" între cele două formații.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB s-a impus în fața celor de la Academica Clinceni în partida din turul play-off-ului, 2-0, însă nu a câștigat niciodată pe teren propriu în compania ilfovenilor. Cu toate acestea, implicarea nepotului lui Gigi Becali, Vasile Geambazi, la Clinceni, în urmă cu câțiva ani, a dat naștere unor zvonuri potrivit cărora trupa lui Ilie Poenaru ar favoriza gruparea roș-albastră.
Ilie Poenaru, antrenorul Academicii Clinceni: "Jucătorii sunt deranjați"
Înaintea ultimului duel direct din acest sezon, Ilie Poenaru a infirmat o dată în plus aceste speculații și a declarat că jucătorii săi se simt deranjați și vor încerca să dovedească pe teren contrariul.
"Ei vin după o victorie la Botoșani, muncită, pe deplin merită. Chiar dacă le-au lipsit câțiva jucători importanți, au reușit să ia cele trei puncte. Sunt într-un moment bun, se pare că și-au găsit ritmul și mai ales le revin anumiți jucători, cel mai important dintre ei, golgheterul campionatului, Florin Tănase.
Să sperăm că va fi un meci bun, ei au prima șansă, dar și noi venim după două meciuri foarte bune. Am reușit un rezultat foarte bun contra Craiovei, cu CFR am continuat jocul bun și, chiar dacă am pierdut, eu spun că am fost mult mai bine ca la meciul cu Craiova, am avut posesie, entuziasm, și la asta mă aștept și la meciul cu FCSB.
Ne dorim un rezultat pozitiv, ca la toate jocurile, dar de multe ori sunt factori care influențează. Ei sunt obișnuiți să joace cu presiune, își doresc să câștige campionatul. Noi, în schimb, nu mai avem acea presiune, dar ne dorim să prindem locul cinci sau chiar patru.
Vrem să urcăm măcar încă un loc, în același timp vrem să demonstrăm că speculațiile care se fac, cum că am fi prietenii unei echipe sau alteia, nu sunt adevărate. Ne jucăm șansa noastră. Jucătorii sunt deranjați de ceea ce se vorbește. Sunt jucători cu experiență care nu se pretează la absolut nimic.
Ei nu pot să-și păteze imaginea pentru o echipă sau alta. Poate în unele momente e și o diferență de valoare, dar de aici până la a declara că nu ne apărăm corect șansele... Repet, deranjează foarte mult", a spus Ilie Poenaru, înaintea partidei FCSB - Academica Clinceni.
Etichete: fcsb academica clinceni , ilie poenaru , antrenor academica clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...