Exclusiv Ilie Dumitrescu și Narcis Răducan îi spulberă speranțele lui Becali! ”Ca să ajungi acolo trebuie să dai 20-25 de goluri!”
03.12.2019, 23:52Dennis Man este unul dintre jucătorii cu care Gigi Becali vrea să dea lovitura pe piața transferurilor. Finanțatorul FCSB vrea să ia pe acesta în jur de 30-40 de milioane de euro, dar Ilie Dumitrescu și Narcis Răducan îi spulberă speranțele omului de afaceri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Narcis Răducan a confirmat faptul că Man este urmărit de Sevilla, dar nu este convins că andaluzii vor să ofere 15 milioane de euro pe mijlocașul FCSB. Fostul director sportiv al roș-albaștrilor susține că, în acest moment, niciun jucător din România nu poate fi vândut cu o sumă de peste 10 milioane de euro.
”Sunt convins că îl vor urmări, dar nu sunt convins că suma este aceea. Trebuie să îndeplinești niște condiții pentru a fi vândut peste 10 milioane. Niciun jucător nu îndeplinește aceste condiții, în Liga 1”, a spus Narcis Răducan la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu știe ce trebuie să facă Dennis Man pentru a ajunge în La Liga
Ilie Dumitrescu știe ce trebuie să facă Dennis Man pentru a ajunge în La Liga. Fostul mare internațional consideră că tânărul jucător ar trebui să marcheze în jur de 20-25 de goluri pe sezon, în Liga 1, pentru ca cei din campionatele puternice să vrea să-i transfere.
”Trebuie să faci performanță la echipa națională, la echipa de club. Ca să ajungi acolo trebuie să dai cumva la 20-25 de goluri. Să ai cifre bune, ca ăia să zică: ”Domne, atâtea goluri în România, înseamnă 10-15 în Italia sau în Spania”. Trebuie să fii titular la echipa națională. Să joci în primăvara europeană”, a spus Ilie Dumitrescu.
Duckadam e convins că Man nu va pleca de la FCSB sub 5 milioane de euro
Prezent și el în platoul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, Helmut Duckadam e convins că patronul FCSB nu-l va lăsa pe Man să plece pe o sumă de 5 milioane de euro, sau chiar mai mică.
”Eu cred că Man nu o să plece sub 5 milioane de euro. Dacă ne uităm la jucători care fac o sută de milioane, putem spune că Man e de 5 milioane”, a spus și Duckadam.
Dennis Man și-ar dori să evolueze în La Liga
În vârstă de 21 de ani, mijlocașul ofensiv își dorește să ajungă în La Liga. Man consideră că întrecerea din Spania i s-ar potrivi cel mai bine din punct de vedere fotbalistic.
”Cred că Spania mi s-ar potrivi cel mai bine, din punct de vedere fotbalistic. Trebuie să ai și puțin noroc să ajungi acolo”, susține Man.
Gigi Becali e convins că va da lovitura cu Dennis Man
Gigi Becali e convins că va da lovitura cu Dennis Man. Finanțatorul FCSB consideră că tânărul internațional poate face față în fotbalul mare.
”Cine vede fotbal, vede calitatea lui Man. Nu pierde mingea niciodată. Man ăsta pe mine mă încântă.
Pe Man trebuie să iau bani. Joacă rapid, pasează repede, nu îi stă niciun adversar în față”, a spus Becali în urmă cu ceva timp la Digi Sport.
Impresarul Anamaria Prodan susținea, în urmă cu ceva timp, că finanțatorul FCSB a avut o ofertă de 15 milioane de euro pentru Man, dar acesta nici nu a vrut să audă.
Man a fost cumpărat de Gigi Becali în 2016, în schimbul sumei de 500.000 de euro și mai are contract cu FCSB până în 2022.
21 de ani are Dennis Man.
5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, conform transfermarkt.com, fiind considerat cel mai valoros jucător din Liga 1.
Etichete: narcis raducan , gigi becali , ilie dumitrescu , dennis man , man fcsb , transfer man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...