Video Exclusiv Ilie Dumitrescu nu s-a putut abține, după ce FCSB l-a luat pe Alex Băluță! Ironia la adresa lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport13.06.2023, 23:22
Alexandru Băluță (29 de ani) a preferat-o pe FCSB în detrimentul Universității Craiova și va semna cu vicecampioana României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mutarea i-a surprins pe mulți, întrucât fotbalistul a petrecut 4 ani în Bănie, în perioada 2014-2018. Pe Ilie Dumitrescu (54 de ani) l-a mirat, însă, alt aspect legat de transferul fostului internațional român.
Ilie Dumitrescu, ironic la adresa lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a înțeles cu Alexandru Băluță
În contextul în care FCSB are deja patru extreme în lot, Dumitrescu a spus, pe un ton ironic, că Gigi Becali i-ar putea utiliza pe cei din flanc pe postul de număr nouă fals.
"Nu poți decât în 11 să intri pe teren. Până la urmă, trebuie să alegi o variantă. Acum sunt 5! Pe două posturi sunt 5 jucători: Coman, Tavi Popescu, Miculescu, Cordea și Băluță.
Nu schimbă sistemul, va juca tot 4-3-3, mai ales după tot ce a câștigat Manchester City acum. Sau poate joacă 9 fals, câteodată, să surprindă adversarul în deplasare și să-l scoată pe Compagno", a spus Dumitrescu, la Digi Sport Special.
- La bază mijlocaș ofensiv, Băluță poate evolua și în centrul atacului sau în cele două flancuri.
Universitatea Craiova, refuzată de Alexandru Băluță
Mihai Rotaru a dezvăluit culisele discuțiilor cu Băluță, fotbalist care a fost prima dată ofertat de Universitatea Craiova, iar abia pe urmă și de FCSB.
"Aseară, în jurul orei opt, mi-a dat mesaj Băluță. Eram sigur că mă suna să semneze contractul. Mi-a zis că vrea să mă anunțe că a luat hotărârea să meargă la FCSB. Am rămas fară cuvinte!
I-am zis că e o greșeală, dar să îmi explice de ce. Mi-a zis că e decizia lui și nu are de gând să se mai întoarcă. Dacă el s-ar fi dus la FCSB că i se plătea un euro în plus, aș fi înțeles, dar pe aceeași sumă nu am crezut.
El putea să spună 'Vă rog frumos, am nevoie de o sută acum, și ar fi primit-o. Nu e niciun jucător care să fi apelat la mine și să nu fi primit bani", a spus patronul oltenilor, Fotbal Club.
Etichete: gigi becali , ilie dumitrescu , alexandru baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...