Exclusiv Ilie Dumitrescu, mesaj ferm în direct pentru Ionuț Chirilă: "Să nu vorbească de Poenaru!"
articol scris de Digi Sport25.09.2021, 23:53
Ionuț Chirilă a început cu două înfrângeri mandatul de la Academica Clinceni. Formația ilfoveană a părăsit Cupa României în 16-imile competiției, după 1-2 contra lui FC Buzău, iar sâmbătă seară a pierdut pe terenul lui FCSB, în Liga 2, scor 2-3.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ilie Dumitrescu, mesaj ferm în direct pentru Ionuț Chirilă: "Să nu vorbească de Poenaru!"
La interviul de după meciul cu FCSB, Chirilă a făcut referire la o echipă a Academicii Clinceni "care nu a făcut puncte cu echipele accesibile", adăugând: "Uitați-vă la ultimele partide de campionat și modul în care am jucat azi".
Chiar dacă Ionuț Chirilă a preluat echipa într-o situație dificilă, cu două puncte în nouă etape, Ilie Dumitrescu îl sfătuiește pe antrenorul Academicii să nu vorbească despre predecesorul său, Ilie Poenaru.
"Nu va fi simplu pentru Chirilă, are nevoie de ceva timp. Cu un singur amendament: să nu vorbească de antrenorul din trecut pentru că Poenaru a făcut lucruri foarte bune acolo. A promovat echipa, a menținut-o în Liga 1, pe urmă a ajuns în play-off. A fost un proiect frumos cu el. Așa e normal, să nu vorbească de ce a fost înainte, ci să se concentreze pe ce are de făcut.
Nu e simplu să o iei cu două puncte, dar, dacă avea 10-12 puncte, rămânea Poenaru, nu mai avea posibilitatea să preia echipa. E extraordinar că iei o echipă într-o situație delicată, îți asumi, faci un joc foarte bun. Au fost momente bune de joc, el spunea că a avut cinci antrenamente, dar e nevoie de timp să-și pună amprenta", a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Ce a spus Ionuț Chirilă după FCSB - Academica Clinceni 3-2
”După cinci antrenamente împreună, am murit frumos azi. Cu puțină șansă și dacă nu începeam jocul timid, nu pierdeam azi. Important este că această echipă se construiește frumos. Am creat superioritate numerică, am dominat un adversar care vrea titlul, cu niște jucători de o calitate incontestabilă.
Am avut un De Amorim într-un picior, am jucat cu un vârf improvizat, Omoh, practic n-am avut vârf, dar de multe ori am condus jocul. Fizic, tehnic, tactic, tot (n.r.- La ce are de lucrat cel mai mult la Clinceni). Uitați-vă la ultimele partide de campionat și modul în care am jucat azi.
Am fost inteligenți, nu am aruncat mingi în tribune, am făcut posesie, cu niște jucători cărora le-am spus că doar cu inteligență putem câștiga. Nu am câștigat, dar pentru mine e important jocul. FCSB are jucători de clasă și a câștigat din momente de joc, nu că ne-au fost superiori ca joc colectiv. Astăzi Clinceniul a demonstrat că începe un nou drum.
Îmi plac lucrurile cu grad înalt de dificultate. Cine lua o echipă ca mine, cu 2 puncte în etapa a 9-a? Nimeni, doar eu că sunt un nebun. Eu trebuie să-mi asum riscul să construiesc. Clinceniul a murit frumos!
Nu au făcut puncte cu echipele accesibile, din zona de jos, trebuia să facă puncte cu Argeș, cu Mioveni, cu Dinamo, care e într-o situație deplorabilă. Acum vine artileria grea, după FCSB vine Botoșani, după părerea mea cea mai puternică echipă din campionat, ca joc”, a declarat Ionuț Chirilă.
Etichete: ionut chirila , ilie dumitrescu , fcsb , academica clinceni , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...