Exclusiv Ilie Dumitrescu, impresionat de Astra: ”Era o echipă aflată la perfuzii!” Ce spune de Viitorul și Dinamo
10.03.2017, 16:49Pentru al doilea sezon la rând, campioana Ligii 1 va fi desemnată în urma unui play-off. Spre deosebire de anul trecut, cele șase echipe ce se vor lupta acum pentru cununa cu lauri sunt și cele mai bune iar lupta se anunță a fi una cel puțin interesantă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Între primul loc, ocupat de FC Viitorul și ultimul, pe care se află Dinamo sunt doar cinci puncte, astfel că oricare dintre candidate depinde de ea însăși pentru a obține un titlu național.
Ilie Dumitrescu, fost mare jucător al Stelei, dar și antrenor al grupării din Ghencea, acum expert Digi Sport, a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor de la Viitorul, Astra și Dinamo.
”Vom vedea o echipă a Viitorului care se va bate la titlu până în ultima etapă. Am vorbit personal cu Gică (n.r. - Gheorghe Hagi) și știu că a schimbat total strategia față de anul trecut, când echipa n-a mai avut rezultate în play-off.
Viitorul este acum o echipă care are niște principii clare de joc, automatisme, relații de joc, prestează mereu același fotbal, se vede că au o idee, dar și un plus de maturitate. În plus, arată foarte bine și fizic.
Va fi un play-off extrem de interesant și abia aștept să înceapă.
Apoi, este Astra, o echipă care era la perfuzii, cu probleme medicale grave, un pacient despre care nu se știa dacă va mai trăi și acum a ajuns la o serie de 7 victorii. De ce? Pentru că au jucători de valoare, experimentați, plus că la ei nu există presiune.
Și mai este Dinamo, o echipă care mi-a plăcut foarte mult, o formație care arată foarte bine, care se vede cu ochiul liber că este organizată. În plus, a crescut în agresivitate, nu mai sunt momente de respiro în joc, nu mai văd jucători care nu mai sunt concentrați în timpul meciurilor”, a analizat Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Programul meciurilor din prima etapă
Play-off
Sâmbătă 11 martie
AFC Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova (stadion "Marin Anastasovici" - Giurgiu, 20:30), LIVE la Digi Sport 1
Duminică 12 martie
FC Steaua Bucureşti - CFR 1907 Cluj (''Arena Naţională'' - Bucureşti, 20:30), LIVE la Digi Sport 1
Luni 13 martie
FC Viitorul Constanţa - FC Dinamo Bucureşti (Academia ''Gheorghe Hagi" - Teren Central, Ovidiu, 20:30), LIVE la Digi Sport 1
Play-out
Vineri 10 martie
FC Botoşani - ACS Poli Timişoara (stadion "Municipal" - Botoşani, 20:30), LIVE la Digi Sport 1
Sâmbătă 11 martie
CSM Poli Iaşi - CS Concordia Chiajna (stadion "Emil Alexandrescu" - Iaşi, 18:00), LIVE la Digi Sport 1
Duminică 12 martie
FC Voluntari - CS Pandurii Târgu Jiu (stadion "Anghel Iordănescu" - Voluntari, 13:30), LIVE la Digi Sport 1
Luni 13 martie
CS Gaz Metan Mediaş - ASA Târgu Mureş (stadion "Gaz Metan" - Mediaş, 18:00), LIVE la Digi Sport 1
Clasament play-off:
1 FC Viitorul Constanţa 26 puncte
2 FC Steaua Bucureşti 24
3 Astra Giurgiu 22
4 CS Universitatea Craiova 22
5 CFR Cluj 22
6 FC Dinamo Bucureşti 21
............................................................................................................
Clasament play-out:
7 Gaz Metan Mediaş 20
8 FC Botoşani 16
9 FC Voluntari 15
10 CSM Poli Iaşi 15
11 Concordia Chiajna 13
12 Pandurii Târgu Jiu 10
13 ACS Poli Timişoara 7
14 ASA Târgu Mureş 6
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , dinamo , play off , ilie dumitrescu , astra perfuzii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...