Exclusiv Ilie Dumitrescu ”i-a făcut praf” pe fotbaliștii lui FCU Craiova: ”Îți trebuie antrenor sau e de educație?”
articol scris de Digi Sport13.05.2024, 21:30
FCU Craiova a retrogradat în Liga a 2-a, după ce a pierdut, pe teren propriu, scor 1-3, în fața lui Hermannstadt, în etapa a 9-a a play-out-ului SuperLigii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Căderea formației patronate de Adrian Mititelu (56 de ani) în eșalonul secund i-a surprins pe mulți oameni din fotbalul românesc, care considerau că gruparea din Bănie avea unul dintre cele mai valoroase loturi din SuperLiga.
Mai mult, majoritatea dintre aceștia erau de părere că problema principală a celor de la FCU Craiova a fost că a schimbat nu mai puțin de 7 antrenori pe parcursul acestui sezon. Însă, Ilie Dumitrescu a susținut că retrogradarea oltenilor a venit pe fondul neimplicării 100% a jucătorilor.
Ilie Dumitrescu: ”Îți trebuie antrenor să intri să joci puțin? Îți trebuie antrenor sau e de educație?”
Ilie Dumitrescu (55 de ani), fostul atacant al echipei naționale și actual expert Digi Sport, a susținut că retrogradarea lui FCU Craiova nu a fost cauzată în principal de instabilitatea de pe banca tehnică a oltenilor, ci de faptul că jucătorii nu au avut dorință și nu s-au implicat cu adevărat în meciurile din actuala stagiune.
Concret, Ilie Dumitrescu a spus că fotbaliștii lui FCU Craiova își puteau arăta valoarea pe teren și să o ajute pe formația patronată de Adrian Mititelu să rămână în SuperLiga și fără un antrenor cu puteri depline pe banca tehnică.
”Când ai un nucleu important de jucători, nu ai cum să te prezinți așa la joc. Nu cred că trebuia neapărat antrenor. Mai este și de jucători, sunt momente în care mai sunt 3-4 meciuri, iar jucătorii trebuie să scoată fără niciun antrenor la nivelul ăsta.
Nu cred că există nicio scuză. Eu, dacă aș fi conducător de club, nu aș investi în niciun jucător care a dus o echipă în Liga 2.
Eu nu aș investi în niște jucători care au retrogradat o echipă. Cumva mie îmi dă cu virgulă, un nucleu important de jucători, Bahassa, Bauza, Blănuță, Van Durmen, Baeten, Achim, câți jucători sunt acolo, să retrogradeze o echipă. Îți trebuie antrenor să intri să joci puțin?
Ilie Dumitrescu, despre jucătorii lui FCU Craiova: ”Eu i-am văzut cum se opreau și stăteau cu mâna în șold”
Antrenorul este extrem de important, dar sunt meciuri în care poți să joci.. De ce îți trebuie antrenor să ajuți apărarea atunci când se pierde mingea? Îți trebuie antrenor sau e de educație? În momentul când se pierde mingea trebuie să mergi pe teren?
În fotbalul mare, educația profesională a unui jucător e imaculată și există reflex când se pierde mingea. Eu i-am văzut cum se opreau și stăteau cu mâna în șold. Mergeau pe teren când se pierdea mingea”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO cu intervenția lui Ilie Dumitrescu despre retrogradarea lui FCU Craiova
Clasamentul final al play-out-ului SuperLigii. FC Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2
VIDEO cu rezumatul meciului FCU Craiova - Hermannstadt 1-3:
Etichete: adrian mititelu , ilie dumitrescu , fcu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...