Îl salvează CFR pe Cristi Manea? Ce spune Dan Petrescu
09.01.2020, 21:01Cristi Manea trece printr-o perioadă foarte nefastă a carierei sale de când a semnat cu FCSB. Tânărul internațional nu a reușit să se impună, iar Gigi Becali a anunțat că vrea să scape de el. Salavarea ar putea veni chiar de la fosta sa echipă, CFR Cluj. ”Eu îmi doresc ca el să joace fotbal, pentru că este un jucător foarte bun”, a anunțat Dan Petrescu într-o conferință de presă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Roș-albaștrii au obținut împrumutul lui Manea în vara trecută. Acesta a ales să vină la FCSB, deși mai era dorit și de CFR, echipă cu care a câștigat două campionate la rând.
”Îmi pare rău pentru Cristi. La CFR a jucat foarte bine doi ani, și-a făcut datoria, ne-a ajutat, el pe noi, noi pe el. Acum, după ce a plecat de la noi, nu pot să mai spun foarte multe.
Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Eu îmi doresc ca el să joace fotbal pentru că este un jucător foarte bun și un băiat excelent”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Finanțatorul FCSB ar trebui să plătească peste două milioane de euro dacă va dori să-l transfere definitiv, lucru puțin probabil, ținând cont de faptul că vrea să scape de el și l-a pus deja pe lista neagră.
Manea a evoluat doar în 4 partide pentru FCSB, în acest sezon, două în Cupă și două în campionat.
Narcis Răducan a dezvăluit de ce nu s-a impus Cristi Manea la FCSB
Narcis Răducan, fostul director sportiv al roș-albaștrilor, a rupt tăcerea în ceea ce-l privește jucătorul de 22 de ani. Acesta susține că Manea este pregătit sută la sută din punct de vedere fizic, și nu a evoluat pentru că este jucător împrumutat, iar Becali nu pare dispus să plătească suma de transfer cerută de Apollon Limassol, ținând cont de faptul că îl are în lot pe Valentin Crețu, are cărui evoluții au fost foarte bune.
”Mie mi se părea un jucător foarte bun, Manea. În condiții normale nu avea voie să nu joace. A avut ghinionul de a da de un jucător cu mare experiență, în vârful carierei. Nu cred că nu este pregătit fizic, asta nu stă în picioare. Un jucător cum este el, atletic, nu se pune problema să nu fie pregătit din punct de vedere fizic, în trei săptămâni, o lună, rupe norii.
Există ceva care-l trage în jos, legat de bani. Are opțiune de cumpărarea două milioane și ceva, nu este simplu să gestioneze un club această situație. Cred că adevărul este undeva la mijloc. Este opțiunea antrenorului. Așa l-a văzut”, a spus Narcis Răducan la Digi Sport Special.
22 de ani are Cristi Manea.
3,2 milioane de euro este cota de piață a lui Manea, conform transfermarkt.com.
Etichete: narcis raducan , dan petrescu , cristi manea , transfer manea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...