Igor Armaș, revoltat de discursul lui Kyros Vassaras: “Așteptăm să moară cineva pe teren!”
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 18:52
Kyros Vassaras (57 de ani), președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a stârnit numeroase reacții negative după ce a analizat anumite faze controversate de arbitraj din SuperLiga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Igor Armaș: "Campionatul e scăpat de sub control. Trebuie să punem presiune cu toții"
În cadrul unei conferințe de presă, Kyros Vassaras a comentat faza în urma căreia Igor Armaș a suferit o accidentare, după intervenția periculoasă a lui Christian Irobiso, în meciul FC Voluntari – Petrolul 2-2, din play-out-ul SuperLigii.
Președintele CCA a susținut că Irobiso nu trebuia eliminat, deși atacul asupra lui Armaș a părut extrem de dur.
VIDEO Faza la care Christian Irobiso putea fi eliminat pentru faultul comis asupra lui Igor Armaș, în meciul FC Voluntari - Petrolul 2-2
În replică, Igor Armaș a criticat discursul lui Vassaras și a dezvăluit că are probleme serioase la tendon.
"E o situație ciudată. Mă gândeam că se va schimba puțin situația, că s-a făcut multă zarvă, au discutat jurnaliștii despre incidentul ăla. Dar văd că nu s-a schimbat nimic și asta e dezamăgitor. Chiar dacă n-a observat arbitrul în teren, n-a văzut nici domnul din camera VAR.
A ieșit domnul responsabili de arbitri și a zis că n-a fost roșu, a zis că m-a călcat la călcâi. Nu mi se pare corect! Tot tendonul meu e vânăt acum, n-are nicio treabă cu călcâiul! Toată lumea spune că a fost roșu, un singur domn spune că n-a fost, trebuie să ne punem întrebări!
Putea să spună că a greșit arbitrul, cum greșesc și fotbaliștii. E foarte bine să spui “Am greșit” și că n-au făcut-o intenționat. Dar ei au spus că n-a fost cartonaș roșu, mi se pare anormal.
Cel mai mult m-a mirat că a spus (n.r. - Kyros Vassaras) că a fost faultul de intensitate medie. Nu are un aparat prin care măsoară intensitatea. Irobiso n-are 60-70 de kilograme, eu am simțit totul. Nu știu dacă o să joc în meciul următor, pentru că e o leziune.
Eu sunt de părerea că arbitrii n-au făcut-o intenționat, nu s-au informat destul, n-au văzut faza bine. Dar trebuie să știm că faze de acest gen trebuie pedepsite cu cartonaș roșu.
Așteptăm să moară cineva pe teren și apoi poate se schimbă ceva! Eu am avut mare noroc că am scăpat doar cu picioarele vinete și cu umerii puțin traumatizați. Putea să fie mai rău.
Trebuie să punem presiune cu toții, nu e bine ce se întâmplă, nu e bine pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Mi se pare că e campionatul cel mai scăpat de sub control, mai ales după ce s-a implementat VAR-ul.
Chiar și cei de la Petrolul au recunoscut că a fost cartonaș roșu, nici nu se discută. Toți se miră, pentru că faza se vede foarte clar, iar arbitrii o cataloghează altfel", a spus Igor Armaș, pentru Fanatik.
Kyros Vassaras: "Nu există elemente pentru acordarea unui cartonaș roșu pentru Irobiso"
“Rapid – FCSB (Dragoș Grigore) și Voluntari – Petrolul (Christian Irobiso) – în aceste două cazuri nu există elemente, conform Legilor Jocului, pentru acordarea unui cartonaș roșu, motiv pentru care VAR nu a putut interveni. De aceea am prezentat și alte clipuri cu incidente similare de pe durata actualului sezon în care arbitrii au luat aceleași decizii fără ca la momentul respectiv să existe controverse”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul FRF.
Ion Crăciunescu, indignat de explicațiile date de Kyros Vassaras: "Mi se par niște lucruri incredibile"
În cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport, Ion Crăciunescu a explicat că declarațiile făcute de Kyros Vassaras vor avea un impact negativ asupra fotbalului românesc.
”Cel mai mare pericol este că exemplele de la Liga 1 au o reverberație incredibilă până la județ. Începând de la județ, vor fi niște durități incredibile, pentru că Vassaras a dat drumul la duritate.
FIFA și UEFA spune protejați jucătorii, nu agresorii, iar Vassaras spune protejează agresorii. Asta nu e protecția arbitrilor. Face cel mai mare rău arbitrilor. Nu sunt doar cei de la Liga 1, sunt de sus până jos. Cei de la ligile inferioare ce să înțeleagă?
Vorbim despre fotbalul profesionist. Bunul cel mai de preț sunt jucătorii. Nu trebuie protejați de astfel de agresiuni? Cum îi protejăm, dacă tu vii din fruntea mesei și spui că nu a fost de roșu. Cine a dat cu piciorul în minge pune mâna la ochi și spune "Aoleu!"”, a spus Ion Crăciunescu, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: cca , kyros vassaras , voluntari , igor armas , armas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...