Iftime, discurs fără milă la adresa lui Marius Croitoru după 3 ani de colaborare: ”Nimeni nu-l suportă. Ești măscărici?”
articol scris de Digi Sport21.09.2024, 19:49
Marius Croitoru (43 de ani), actualul antrenor de la FCU Craiova, a avut două mandate pe banca celor de la FC Botoșani, în total peste 3 ani petrecuți la gruparea patronată de Valeriu Iftime.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Prima dată, Croitoru a fost instalat pe banca formației din Moldova în iunie 2019, când încă nu avea nicio licență de antrenor. Rezultatele apreciate l-au menținut în funcție 3 ani, după care a ajuns la FCU Craiova și FC Argeș. În iunie 2023, a revenit la Botoșani, însă nu a rezistat decât două luni.
Valeriu Iftime, despre Marius Croitoru: ”A crezut că e prea mare”
Acum, la un an de a doua despărțire de FC Botoșani, Valeriu Iftime a avut un discurs foarte dur la adresa lui Marius Croitoru.
”De când a plecat de la mine, n-am vorbit niciodată. El era un copil la care am ținut foarte mult. L-am adus la Botoșani când nu era antrenor deloc. Și am avut doi ani de zile excepționali. Cu inițiativă, cu curaj, l-am ajutat în toate. Mi-am pus în cap tot clubul și un sfert de oraș. Pentru că el era greu de suportat.
Eu am fost cu el, în pofida multora. Doctorița clubului e nora mea. Și mi-a zis: `Valeriu, e complicat cu el. Nu-l suportă nimeni în club`. Eu nu spuneam în față. Pentru că îi cream o anumită energie negativă.
Dar în ultimul an când a fost la mine, a crezut că e prea mare. Așa s-a comportat cu mine. Pentru că i-am spus: `Marius, rămâi la mine un an`. El tot spunea `că plec în afară, că am contacte`. Eu i-am pus două condiții pentru că voiam să-l ajut.
Prima, ca omul meu de scouting, Daniel Șchiopu, să treacă toți fotbaliștii pe la el. (n.r.- a doua) `Băiatul tău să-l dăm să joace în altă parte`. Nu l-a dat și copilul nu mai face fotbal. Și găseam echipă pentru el. `Nu, asta nu fac!`.
E și chestie de educație. Dar eu l-am prețuit foarte tare. Apoi a apărut și problema cu licența, iar el nu putea să se abțină. Când îi văd p-ăștia că fac tumba pe marginea terenului.... Ori ești antrenor, ori ești măscărici? El își smulgea părul din cap din minutul 1... Mi-au spus și ăștia de la Federație că nu poate să dea indicații”, a transmis Iftime, potrivit gsp.ro.
Etichete: marius croitoru , valeriu iftime , antrenor fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...