Iasmin Latovlevici pleacă în Turcia și va fi din nou coleg cu Bogdan Stancu. Detaliile transferului
29.05.2015, 21:03Aflat la finalul contractului, Iasmin Latovlevici se desparte de Steaua! Internaționalul român s-a hotărât repede asupra următoarei destinații după ce nu a mai fost dorit în Ghencea și se va transfera în Turcia, la Genclerbirligi.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Conform jurnaliștilor turci, fundașul va semna o înțelegere pe două sezoane cu noua sa echipă, urmând să fie din nou coleg cu Bogdan Stancu, alături de care a evoluat la Steaua între 2010 și 2011, înainte ca atacantul să ajungă la Galatasaray.
În vârstă de 29 de ani, Latovlevici este la prima aventură în străinătate, după ce a mai evoluat în cariera sa, înainte să ajungă la Steaua, la CFR Timișoara, Poli Timișoara și Gloria Bistrița.
Cu o etapă înainte de final, Genclerbirligi este pe locul 9 în prima ligă din Turcia, însă poate să cadă până pe poziția a 11-a, dacă nu câștigă jocul din deplasare cu Beșiktaș.
3 titluri de campion a cucerit Latovlevici în tricoul Stelei
12 meciuri a strâns fundașul în acest sezon al Ligii 1 și a marcat un singur gol, în victoria cu Oțelul, din turul campionatului, scor 3-0
Etichete: latovlevici steaua , plecare latovlevici , latovlevici stancu , latovlevici genclerbirligi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...