Ianis Hagi, omul meciului în partida cu Dinamo: "Sunt abia la 'micul dejun'"
01.12.2018, 22:39VIDEO - Viitorul - Dinamo. 4-1. Viitorul Constanța a spulberat Dinamo București într-o partidă din cadrul etapei a 17-a în Liga 1, bifând astfel victoria cu numărul 90 în prima ligă a campionatului intern. Ianis Hagi, jucătorul meciului, a oferit reacții la cald, imediat după confruntare.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
"Am promis spectacol, eram sigur că între noi și Dinamo ies mereu meciuri frumoase. De data asta am ieșit noi învingători. Sezonul acesta, în mod surprinzător, am făcut mai multe puncte în deplasare decât acasă și pentru orgoliul nostru, era important să câștigăm astăzi", a declarat Ianis Hagi imediat după partidă.
În ciuda victoriei zdrobitoare în fața "câinilor", Hagi nu se grăbește să-și facă calcule pentru play-off.
"Luăm fiecare meci în parte. Mai sunt 4 meciuri până la vacanța de iarnă și încercăm să acumulăm cât mai multe puncte, ca să mergem liniștiți de Crăciun, iar când ne întoarcem, să pregătim meciurile pentru play-off", a declarat Hagi.
VIDEO - Viitorul - Dinamo. 4-1. Ianis Hagi: "Țelul meu este mult mai mare"
Primul gol al lui Ianis Hagi a însemnat golul 200 pentru Viitorul Constanța în Liga I, iar evoluțiile sclipitoare din ultima vreme i-au oferit din ce în ce mai multă încredere internaționalului român. Decarul de la Viitorul spune că demonstrația fotbalistică de până acum este abia începutul.
"Sunt fericit că am făcut cea mai bună decizie din carieră, când m-am întors acasă. Sunt fericit că joc fotbal, asta îmi doresc de mic. Am venit acasă și până acum este bine. Sunt într-o formă bună, sunt motivat zi de zi, de golurile pe care le înscriu, de pasele pe care le dau pentru colegi. Țelul meu este mult mai mare, sunt la început. Cum spune tatăl meu, sunt abia la 'micul dejun'", a dezvăluit Hagi.
Întrebat despre o posibilă plecare în străinătate, Hagi a declarat că pentru moment, preferă să se concentreze pe activitatea de la Viitorul.
"Sunt fericit că joc fotbal, încerc să progresez zi de zi cu ei. Orice jucător tânăr își dorește să facă pasul următor, la un nivel mai înalt. Sunt fericit că joc fotbal și asta e cel mai important în momentul de față", a declarat decarul de la Viitorul.
Etichete: transferuri , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...