Iago Lopez și motivul care l-a determinat să semneze cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport20.09.2024, 15:35
Universitatea Craiova va da piept cu Universitatea Cluj duminică, 22 septembrie, de la ora 21:30, într-un meci care va conta pentru etapa a 10-a din SuperLiga României.
![iago-lopez-facebook-craiova](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDI0JTJGMDkl/MkYyMCUyRjIwODAxMjFfMjA4MDEyMV9p/YWdvLWxvcGV6LWZhY2Vib29rLWNyYWlv/dmEucG5nJnc9MTA2MCZoPTYzNiZoYXNo/PTgxMzQwMzU5MWFmNTk4MWI5NDBlZmNkYTJmYjk0ODRk.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Înaintea duelului din Ardeal, oltenii și-au prezentat noua achiziție a clubului: Iago Lopez (25 de ani), fotbalist care evoluează pe postul de fundaș dreapta.
Iago Lopez: ”Costel Gâlcă m-a sunat mi-a spus că mă vrea aici”
- Confruntarea dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări confruntarea pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Universitatea Craiova a anunțat în cursul zilei de marți, 17 septembrie, pe rețelele sociale transferul lui Iago Lopez, un fundaș dreapta în vârstă de 25 de ani din Spania. Ibericul a fost liber de contract de la începutul lunii iulie, când s-a despărțit de AD Alcorcon, formație din liga a treia din Spania pentru care a jucat în ultimele două sezoane.
După ce a semnat cu gruparea din Bănie, Lopez a acordat un interviu în care a subliniat faptul că antrenorul Costel Gâlcă a fost factorul determinant care l-a convins să semneze cu ”Juveții”.
”Sunt aici pentru că am primit păreri pozitive despre echipă. Am vorbit cu Grego Sierra, care mi-a dat referinţe foarte bune despre Universitatea Craiova.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Costel Gâlcă m-a ajutat foarte mult în luarea deciziei, pentru că m-a sunat și mi-a spus că mă vrea aici. Este un club la care voi evolua. Cred că acesta a fost principalul lucru care m-a determinat să mă decid să vin aici.
Consider că principalele mele calități sunt următoarele: sunt un jucător foarte rapid, căruia îi place să urce des în ofensivă, dar de asemenea, nu uit de partea defensivă”, a declarat Iago Lopez, pe contul oficial al Universității Craiova.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Iago Lopez, potrivit Transfermarkt.
- În 35 de meciuri jucate pentru Alcorcon în sezonul trecut, Iago Lopez a oferit două pase de gol.
- De-a lungul carierei, Iago Lopez a mai jucat pentru CF Peralada, Girona, Logrones, și CS Mirandes, toate echipe din Spania. Universitatea Craiova este prima experiență pentru Lopez în afara țării sale.
Mihai Rotaru a blocat salariile la Universitatea Craiova
Cu doar un singur punct acumulat în ultimele 3 etape, echipa din Bănie a pierdut ”teren” față de liderul Universitatea Cluj. Ardelenii lui Sabău au continuat să acumuleze puncte și s-au distanțat față de Universitatea Craiova la 6 lungimi de undă.
Nemulțumit de acest aspect, Mihai Rotaru a decis să ”înghețe” salariile la trupa olteană și speră ca prin această decizie să îi motiveze pe jucători să revină la forma sportivă arătată în debutul SuperLigii.
Pentru a putea debloca salariile, fotbaliștii lui Gâlcă trebuie să îl impresioneze pe principalul finanțator al ”Leilor” și să obțină maximum de puncte din următoarele două etape, potrivit prosport.ro.
- 800.000 de euro pe lună este fondul salarial lunar la Universitatea Craiova
Cu cine joacă Universitatea Craiova în următoarele două etape:
- cu Universitatea Cluj, în deplasare
- cu Unirea Slobozia, pe teren propriu
Etichete: costel galca , transfer universitatea craiova , iago lopez , iago lopez universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...