Exclusiv Hotărârea Comisiei de Licenţiere privind echipele insolvente, salutată: "Cea mai bună decizie!"
22.02.2017, 11:19Aşa cum Digi Sport te-a anunţat în exclusivitate încă de ieri, în caietul de sarcini pentru obţinerea licenţei pentru sezonul 2018-2019, este trecută o nouă regulă: echipele aflate în insolvență nu vor mai putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc. Victor Piţurcă salută această decizie, explicând că astfel jucătorii şi antrenorii nu vor mai avea restanţe de plată de luni de zile.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Comisia de Licențiere din cadrul FRF a hotărât ca din stagiunea viitoare formațiile care vor intra sau se află deja în insolvență să fie retrogradate în liga secundă. O decizie cât se poate de logică, crede fostul selecţioner, care vede partea plină a paharului, din perspectiva meseriei pe care o are, de antrenor.
"Cea mai bună decizie pe care am auzit-o! E normal ca echipele aflate în insolvenţă să fie retrogradate. Doar la noi se putea aşa ceva! Era tâlhărie, intrai în insolvenţă şi nu mai plăteai pe nimeni. Până acum în fotbal nu a existat această procedură şi cluburile s-au descurcat. Acum, s-au prevalat de această opţiune şi uite ce s-a întâmplat", a spus Piţurcă, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
În acest moment în Liga 1 sunt 4 echipe care se află în insolvență. Este vorba despre Gaz Metan, Pandurii, ASA Tg. Mureş şi CFR Cluj. În trecut au mai fost în infolvență și alte cluburi. Dinamo este singura echipă care a reușit să iasă din insolvență. Rapid, U Cluj, Oţelul şi Farul, în schimb, n-au putut respecta planul de reorganizare şi au ajuns la faliment.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: insolventa , insolventa licentiere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...