Video Horațiu Moldovan a plecat la Madrid. Ce a spus despre Jan Oblak și despre limba spaniolă
articol scris de Digi Sport22.01.2024, 11:02
Horațiu Moldovan (25 de ani) va ajunge azi la Madrid pentru a efectua vizita medicală după care va semna cu Atletico.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Horațiu Moldovan a plecat la Madrid: ”Oblak este cel mai mare portar din lume”
Goalkeeperul echipei naționale este încrezător în șansa sa, chiar dacă este conștient că Jan Oblak (31 de ani) este intangibil în primul 11 al madrilenilor. Înainte de a se îmbarca, încă portarul Rapidului a stat de vorbă cu jurnaliștii.
”Sunt cu gândul doar la ce urmează. Mă bucur că este aproape să se concretizeze această ofertă, sunt foarte bucuros.
Va fi cea mai mare concurență de până acum. Oblak este, probabil, cel mai bun portar din lume”, a spus Moldovan, înainte de îmbarcare.
Deși toate detaliile sunt puse la punct, lui Moldovan parcă nu-i vine să creadă că va semna cu Atletico Madrid.
”Este un vis devenit realitate, încă nu mă hazardez, mai am de trecut vizita medicală. Cred că este un exemplu pentru toți copiii care joacă fotbal, să aibă încredere necondiționată în ei pentru că la fotbal totul este posibil”, a mai spus jucătorul.
Moldovan: ”Calificarea României la Euro 2024 ne va ajuta foarte mult”
Moldovan crede că și calificarea României la Euro 2024 a ajutat la transferul său, precum și la cel al lui Radu Drăgușin la Tottenham.
”Da, cred că această calificare la Campionatul Euiropean o să ajute pe toată lumea. Ne bucurăm că avem șansa de a face pasul către echipe mult mai mari.
Nu mă descurc foarte bine cu limba spaniolă, dar o voi învăța foarte repede”, a mai spus Moldovan.
Etichete: atletico madrid , moldovan , horațiu moldovan , horatiu moldovan atletico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...