Horațiu Moldovan a anunțat când se va transfera de la Rapid. Ce spune de meciul cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport29.07.2022, 14:31
Horațiu Moldovan (24 de ani), portarul celor de la Rapid, a recunoscut că se gândește deja la un transfer în străinătate, dar a spus că nici nu vrea să pună presiune pe cei din conducerea clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Universitatea Craiova - Rapid, din etapa 3 a Superligii, se va disputa duminică, 31 iulie 2022, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, dar va putea fi urmărit și în Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații RCS-RDS.
Horațiu Moldovan a anunțat când se va transfera de la Rapid. Ce spune de meciul cu Universitatea Craiova
"Sincer, ca orice jucător, m-am gândit să plec la mai bine. Dar când va decide clubul şi va fi bine şi pentru mine, atunci voi face pasul acesta.
Însă, deocamdată mă concentrez doar pe Rapid şi ce am de făcut aici”, a spus Moldovan, cel care a vorbit și despre plecarea lui Florin Tănase (27 de ani) la Shnaghai Port.
”Mă bucur pentru Florin Tănase, îl cunosc, era normal la vârsta lui să aleagă să se transfere acolo (n.r. - în China) pentru o siguranţă financiară.”
Până la momentul în care va avea pe masă o ofertă concretă de transfer, Moldovan se concentrează pe meciurile Rapidului. Pentru giuleșteni urmează un alt duel de foc, în deplasare, contra celor de la Universitatea Craiova, duminică, 31 iulie 2022, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
”Jucăm cu o echipă bună, care reprezintă România în Conference League. Ne bucurăm pentru ei că s-au calificat mai departe, dar noi mergem duminică acolo să luăm cele trei puncte.
I-am urmărit aseară, au jucat un fotbal bun, au marcat trei goluri... sper să fi terminat golurile în Conference League şi duminică să nu marcheze”, a afirmat Moldovan.
Horațiu Moldovan: ”Avem altă energie acum după victoria cu FCSB”
Legat de lotul oltenilor, Moldovan a remarcat faptul că Laszlo Balint are destule soluții pentru a forma un prim 11 competitiv.
”Cei de la Craiova au un loc numeros şi valoros, aşa că îşi permit să facă anumite schimbări duminică fără să se simtă. Într-adevăr, până acum ei nu au făcut decât două egaluri în campionat. O să îi vedem duminică.
Însă Craiova e la fel ca anul trecut, joacă un fotbal bun şi probabil că vor avea un public numeros de partea lor. Oriunde jucăm noi e o atmosferă deosebită pentru că fanii noştri ne urmează peste tot în ţară şi ne împing de la spate.
Noi venim după victoria contra celor de la FCSB (n.r.scor 2-0), avem o altă energie acum. Faţa noastră va fi alta spre deosebire de meciurile cu Craiova de anul trecut”, a mai spus Moldovan.
Etichete: adrian mutu , transferuri rapid , horațiu moldovan , craiova rapid live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...