Hermannstadt - Viitorul 0-0. Ciobotariu și Rednic au ”dat-o la pace” la Mediaș. Sibienii puteau da lovitura pe final
13.03.2021, 16:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hermannstadt și Viitorul au remizat, scor 0-0, într-un meci disputat la Mediaș, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1.
În minutul 3, George Ganea a bifat prima ocazie periculoasă a partidei, după ce a trimis pe lângă poartă cu capul o minge centrată de pe partea stângă. Ciobanu și Jo Santos au mai încercat să marcheze pentru constățeni în prima parte a jocului, dar șuturile lor nu l-au învins pe Figueiredo.
După pauză, Hermannstadt putea deschide scorul după o gafă mare a portarului Valentin Cojocaru. Portarul Viitorului a respins greșit o minge centrată, dar și-a reparat greșeala după câteva secunde.
S-a terminat 0-0, rezultat care nu ajută nicio echipă. Viitorul rămâne pe locul 11, cu 30 de puncte, iar Hermannstadt rămâne penultima, cu 23 de puncte.
LIVE VIDEO | Hermannstadt - Viitorul, ora 14:30, pe Digi Sport 2. Confruntări directe și statistici
Hermannstadt și Viitorul Constanța s-au duelat de șapte ori la nivelul primei ligi. Ambele echipe au fructificat avantajul terenului propriu. Per total, formația de la malul mării s-a impus de patru ori, sibienii, în alte două rânduri, iar un joc s-a încheiat la egalitate.
Cei doi tehnicieni s-au întâlnit în patru ocazii. S-a înregistrat o remiză, Ciobotariu a câștigat două confruntări, iar Mircea Rednic și-a adjudecat una. Mayoral este cel mai bun marcator al gazdelor, cu cinci reușite, în timp ce Andrei Ciobanu este principala "gură de foc" a constănțenilor, cu șase goluri.
LIVE VIDEO | Hermannstadt - Viitorul, ora 14:30, pe Digi Sport 2. Echipe probabile
- Hermannstadt: Figueiredo – Stoica, Opruț, Mățel, Matricardi – Pires, Dâlbea, Mayoral, Voda, Aosman – Karanovic
- Viitorul: Cojocaru – Mladen, Boboc, Benzar, Dobrosavlevici – Matei, Ciobanu, Artean, Grădinaru – Ganea, Jo Santos