Exclusiv Helmut Duckadam l-a felicitat pe Adrian Mititelu după U Craiova 1948 – CS Mioveni: ”A avut înțelepciune!”
articol scris de Digi Sport20.03.2023, 20:25
U Craiova 1948 a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 3-0, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1, iar oltenii lui Adrian Mititelu sunt lideri în play-out, cu 23 de puncte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Helmut Duckadam: ”Vreau să îl felicit pe Mititelu că a avut înțelepciunea de a-l lăsa în poartă pe Gurău!”
Helmut Duckadam a ținut să îl felicite pe Adrian Mititelu pentru decizia sa de a-l păstra în poartă pe Ionuț Gurău, după prestația foarte slabă a portarului din ”finala pentru play-off” cu Sepsi, scor 0-4.
În meciul de la Sfântu Gheorghe, Ionuț Gurău nu a fost deloc într-o seară bună. Portarul formației din Bănie a fost învins după doar șapte minute de Nicolae Păun, iar nouă minute mai târziu, Gurău a intervenit greșit la un șut al lui Bălașa și a trimis în propria poartă.
”Eroul din Sevilla” a mărturisit că nu a fost de acord cu felul în care a procedat patronul de la FCSB, Gigi Becali, când l-a înlocuit pe Andrei Vlad cu Ștefan Târnovanu.
”Vreau să îl felicit pe Mititelu că a avut înțelepciunea de a-l lăsa în poartă pe Gurău. Chiar dacă a făcut un meci slab cu Sepsi, l-a lăsat în poartă. A jucat pentru Craiova și cred că a fost bine că i s-a dat încredere. Nu mi se pare normal cum s-a întâmplat și la FCSB (n.red. când Gigi Becali l-a înlocuit pe Andrei Vlad cu Ștefan Târnovanu).
Trebuie să i se mai dea o șansă. Același lucru s-a întâmplat și cu Moldovan (n.red. Horațiu Moldovan, portarul Rapidului). A fost greșeala lui la penalty (n.red. din meciul cu CFR Cluj), dar apoi a avut intervenții bune”, a spus Helmut Duckadam la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Rezumatul partidei U Craiova 1948 - CS Mioveni 3-0
Etichete: adrian mititelu , helmut duckadam , u craiova 1948 , ionut gurau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...