Exclusiv ”Hai să vedem ce s-a întâmplat cu Donnarumma!” Poate Vlad deveni numărul 1 la FCSB?
30.01.2018, 19:18Patronul FCSB, Gigi Becali, a lansat azi zvonul potrivit căruia Florin Niță (30 de ani) poate pleca de la gruparea roș-albaștrilor în schimbul a două milioane de euro, fără a dezvălui, însă, și numele clubului. Se pare că Sparta Praga este interesată de goalkeeperul român, dar afacerea este destul de complicată în acest moment, după cum puteți afla din materialul publicat mai devreme pe site-ul digisport.ro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, dacă Niță va fi transferat, mai este timp până mâine seară, ora 24:00, când se va încheia perioada de mercato, atunci oficialii vicecampioanei vor trebui să-și aducă un alt portar experimentat sau să mizeze totul pe tânărul Andrei Vlad (18 ani), unul în care finanțatorul are mare încredere. Ilie Dumitrescu, expert Digi Sport, crede că acest moment poate fi unul din care Vlad să profite la maximum.
”E clar că dacă Niță va pleca, atunci va fi un pas important și pentru Vlad și haideți să vedem ce s-a întâmplat cu Donnarumma, la AC Milan. Poate că Vlad face pasul în primul 11 și rămâne acolo, plus că așa și Niță are șansa de a merge la un club pentru a se realiza din punct de vedere material”, a spus fosta mare glorie a Stelei, în cadrul emisiunii ”Fotbal European”.
Ilie Dumitrescu spune, totuși, că cei de la FCSB ar trebui să nu-i dea acum drumul lui Niță, mai ales că, susține acesta, postul de portar este vital în angrenajul oricărei formații.
”Cel mai bine ar fi ca el să rămână, clubul a reacționat pozitiv la evoluțiile lui din ultima vreme, adică i-a prelungit contractul, i-a mărit salariul, iar acum urmează o perioadă delicată pentru Steaua, atât în campionat, cât și în Europa. Dar, trebuie să te gândești și la ce simte jucătorul, mai ales dacă este o ofertă bună pentru el”, a mai spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Etichete: numarul 1 , vlad , fcsb , donnarumma , vedem
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...