Hagi renunţă la un jucător: "I-am zis să-şi caute echipă"
03.02.2017, 21:23Gică Hagi e gata să renunţe la unul dintre jucătorii pe care s-a bazat în prima parte a sezonului Ligii 1. Mijlocaşul spaniol Dani Lopez nu mai intră în vederile managerului tehnic al Viitorului, care a anunţat că îl va lăsa să plece chiar şi gratis pe iberic.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
15 meciuri a jucat Lopez în acest sezon, în toate competiţiile, pentru liderul din România.
"Noi suntem deschişi la plecări. Dacă pleacă un jucător, am altul la fel de bun în spate. Iar pe Dani Lopez îl lăsăm să plece liber oriunde. Am discutat cu el şi i-am zis să îşi caute echipă. Poate să plece la Dinamo, poate să plece şi la Barcelona, eu mă ţin întotdeauna de cuvânt", a declarat Hagi.
"Regele" e convins că românii plecaţi în Belgia au făcut un pas important din carieră prin plecarea din Liga 1. Răzvan Marin a fost vândut în această iarnă de Viitorul la Standard Liege, în schimbul a 1,8 milioane de euro. Dorin Rotariu a ajuns la Club Brugge, iar Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu joacă la Anderlecht.
"Belgia are un campionat de un nivel foarte bun, unde cresc jucători şi îi furnizează mai departe cluburilor mari din Europa. La fel cum era Olanda, doar că acum Belgia stă mai bine. Orice jucător român care pleacă în Belgia ne reprezintă pe noi toţi, fotbalul nostru, şi asta e foarte bine. Sperăm ca ei să demonstreze acolo. Belgienii sunt deştepţi, ne-au văzut şi ne-au luat jucătorii. Aţi văzut că Marin a intrat imediat", a mai spus Hagi.
Liderul Ligii 1, Viitorul, joacă pe terenul lui Dinamo sâmbătă, de la ora 20.00, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: hagi , viitorul , dani lopez , hagi renunta la spaniolul dani lopez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...