Hagi propune la națională "diamantul" ignorat de toți: "Le mulțumesc tuturor că nu l-au băgat în seamă! L-am luat eu"
24.06.2016, 21:18Aflat în plin conflict cu conducerea Federației Române de Fotbal, Gheorghe Hagi are soluții pentru viitorul echipei naționale. În această vară, "Regele" l-a transferat pe Florin Purece, de la Concordia Chiajna și anticipează că, într-o jumătate de an, mijlocașul va ajunge la prima reprezentativă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Purece (24 de ani, foto - în dreapta) a fost dorit și de Dinamo, dar Viitorul a avut câștig de cauză și a reușit să îl aducă liber de contract. Hagi spune că acesta e singurul mijlocaș ofensiv de picior stâng din România și i-a promis că îl va propulsa la prima reprezentativă. Mai mult, consideră că Purece a fost ignorat de toată lumea și chiar le mulțumește celor care nu l-au adus vreodată la vreuna dintre echipele de juniori sau de tineret, pentru că altfel nu l-ar fi putut transfera liber de contract.
Celălalt "pariu" al "Regelui" este Gabriel Iancu, atacantul la care Steaua a renunțat cu destulă ușurință, după ce a dezamăgit prin evoluțiile sale și după ce nu a reușit să își revină nici în jumătatea de sezon petrecută sub formă de împrumut la Karabukspor, unde a avut și ghinionul de a se accidenta serios.
"Purece, în jumătate de an, va fi în echipa naţională. Le mulţumesc tuturor că nu l-au băgat în seamă, că nu a fost niciodată la un lot național, pentru că am putut să îl iau liber, că nu am bani. E singurul mijlocaș ofensiv stângaci adevărat din fotbalul românesc. I-am şi zis, când a semnat, că l-am luat pentru a-l face jucător de prima reprezentativă. Cu gândul ăsta l-am luat", a declarat Gheorghe Hagi, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Cu Iancu, la fel. Steaua i-a dat cu piciorul, eu l-am luat. A fost cel mai bun om la ultimul meci de pregătire. Sper să îl conving, pentru că fotbalul e meseria lui. Când ai talent, depinde numai de tine. Eu le spun ca în afara terenului să aibă calitate și pe teren să aibă cantitate", a mai spus managerul tehnic de la Viitorul.
Purece este cotat de site-urile de specialitate la 600.000 de euro și poate evolua atât în spatele vârfului, cât și în benzi. În stagiunea recent încheiată a jucat în total 41 de partide, reușind să marcheze 5 goluri și să pasese decisiv de 8 ori. Purece a mai evoluat în carieră la Atletico Arad și UTA până să ajungă la Concordia Chiajna, în 2012.
Etichete: florin purece , hagi purece , purece nationala , florin purece viitorul , florin purece viitorul nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...