Hagi l-a refuzat pe Becali! ”Regele” a explicat de ce Florin Tănase și Răzvan Marin nu ajung la Steaua
17.05.2016, 12:20Oficialii Stelei lucrează de zor în această perioadă la campania de transferuri, una menită a întări echipa, mai ales că accesul în grupele Champions League este mai greu acum când roș-albaștrii nu mai sunt capi de serie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Negocierile cu jucătorii doriți sunt extrem de dificile, după cum a dezvăluit chiar Gheorghe Hagi, managerul tehnic al celor de la Viitorul. ”Regele” a confirmat faptul că cei de la Steaua îi doresc pe Florin Tănase (21 de ani) și pe Răzvan Marin (19 ani).
”Am vorbit cu Gigi, dar am văzut că au jucători care joacă pe postul pe care evoluează Tănase, am văzut că Marin... împrumut nu se poate! Noi nu dăm jucători împrumut, noi vindem jucători. Restul, îi formăm noi”, a spus Hagi.
Becali dorea mai întâi să-i împrumute pe cei doi jucători de la Viitorul, după care, în cazul unei calificări în grupele unei competiţii europene, avea de gând să-i cumpere definitiv.
În afară de cei doi fotbalişti de la Viitorul, Steaua va ataca din nou pista Craiova. Aşa cum digisport.ro a anunţat încă de acum o săptămână, Becali nu a renunţat la visul de a-l transfera pe Andrei Ivan (19 ani). Alături de tânărul atacant, finanţatorul roş-albaştrilor şi-l mai doreşte şi pe Nicuşor Bancu (23 de ani). Cei doi fotbalişti ai grupării oltene sunt cotaţi la 900.000, şi, respectiv 450.000 de euro, iar latifundiarul doreşte să-i ia "la pachet". Pentru Andrei Ivan, Steaua are concurenţă serioasă. Mai multe echipe din Franţa, dar mai nou şi Sassuolo (Italia), s-au interesat de serviciile sale.
Etichete: steaua , florin tanase steaua , razvan marin steaua , negoieri viitorul steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...