Hagi are încredere în viitor: "Avem una din cele mai talentate generaţii"
21.09.2017, 20:31VIDEO Viitorul - Juventus Bucureşti 3-0. Viitorul s-a apropiat la trei puncte de locurile de play-off, după ce a obţinut trei victorii în ultimele patru etape.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Campioana a înlocuit jucătorii vânduţi în vară cu tineri crescuţi la Academia Hagi. Mulţi dintre jucătorii care au făcut acum pasul către echipa mare au ajuns anul trecut în optimile Youth League.
"E una din cele mai talentate ale noastre din academie. Toţi au câte 5-6-7 ani în academie, sunt şcoliţi bine, sunt formaţi bine, e doar o chestiune de timp. Avem minimum zece jucători care trebuie să le dau spaţiu, să le găsesc spaţiu. Sunt mulţi, uşor-uşor o să formăm o echipă foarte frumoasă", a spus managerul tehnic al Viitorului, Gică Hagi.
Victoria cu Juventus a fost primul meci pentru Alexandru Măţan în acest sezon. Atacantul de 18 ani a marcat golul de 3-0 din pasa lui Cristian Ganea, care a deschis scorul şi a pasat decisiv şi la reuşita lui Eric.
"Eu trebuie să muncesc în continuare la antrenamente. Când Hagi crede că trebuie să mă arunce în joc, intru şi dau ce-i mai bun din mine", a declarat Măţan.
"A fost unul din meciurile cele mai bune pentru mine în acest sezon. Ne-am apropiat de locurile 1-6, avem un meci foarte greu la Botoşani, mergem să luăm puncte acolo. Obiectivul nostru e să intrăm în locurile 1-6", a afirmat Cristian Ganea.
Viitorul are 14 puncte după 11 etape disputate şI este la egalitate cu FC Voluntari şi CSM Poli Iaşi.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: hagi , gica hagi , viitorul , cristi ganea , viitorul juventus , matan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...